Fiind inspirată din ce -a scris Olga Răilean în articolul despre învinuirea părinţilor am zis să-mi pun pe pagină planurile mele din ultimii 5 ani despre cum trebuie educaţi copiii. Acest hobby al meu a pornit din copilărie, când mă supăram tare pe ai mei părinţi, cel mai des pe mama, că făceau lucruri care-mi făceau rău.

Sunt câteva principii după care o să educ copii, eu împreună cu vitorul meu soţ:

1. Primul şi cel mai important o să-mi aleg jumătatea din dragoste şi respect. Persoana dată trebui esa fie din familie cu principii puternice şi valori morale. O condiţie obligatorie e ca bărbatul să se poate frumos cu mama şi tatăl său, pt că pe viitor se va purta aşa şi în familia proprie

2. În faţa copiilor o să evit certurile. În cazul în care nu sunt de acord cu ce spune soţul sau invers, trebuie să ne retragem, să dicutăm (şi nu numai ) să ajungem la un punct comun şi să spunem copiilor decizia finală. Foarte bine e să întrebăm şi părerea lor dacă asta îi priveşte.

3. Vom vorbi cu copii de parcă ar fi oameni maturi, aşa ei sunt mult mai responsabili pentru acţiunile lor. Ei trebui esă ştie că au drepturi şi că poartă responsabilitate pentru comportamentul lor.

4. Orice activitate pe cre le spun să o facă gen citit, curăţenie, lecţii trebuie făcută cu plăcere, adiq părintele nu are voie să-i dea copilului să citească pe post de pedeapsă. Părinţii mei când greşeam ne pedepseau pe mine şi fratele meu dându-ne să citim. Fratmiu pân în ziua de azi urăşte cititul.

5. Pentru a creşte un copil integru, fără complexe mama trebuie să fie foarte atentă cu doza de dragoste dăruită. Conform ultimilor descoperiri in psihologie s-a demonstrat că mama trebuie să iubească mai tare soţul decât pe copii pentru ca cei din urmă să fie fericiţi. La mine în familie a fost aşa, eu cu fratmiu suntem diferiţi de mulţi dintre prietenii noştri. Mama şi cu tata trebuie să fie o echipă, o lume aparte, care se susţin reciproc şi iau decizii în comun.

6. Cel mai tare uram când tata îmi făcea observaţii în public. SImţeam cum se învârteşte lumea în jurul meu de ruşine. Copiilor mei nu o să le fac niciodată aşa.

Astea cam sunt unele dintre principiile de bază. Eu vreau copii, vreo 3. Mă înarmez cu principii de creştere pentru a-i pregăti la maxim pentru lumea crudă în care se vor naşte.

Dar tu cum îţi vei creşte copiii?

Există mai multe metode de a te uita în oglindă:

1. De a te uita în oglindă şi a te vedea aşa cum eşti fără accesorii din societate. De a te vedea pe tine independent de tot ce te-nconjoară.

2. De a vedea în oglindă doar ceea ce-ţi cere societatea, la fel cum am încercat să arăt în poza cea de jos.

”Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie” Proverb din popor.

Marea dilemă feminină: La 17 de ani ne place să arătăm a 25, la 30 ne place să arătăm a 23, la 50 ne mulţumim să aratăm ca la 40, la 90 suntem fericite dacă arătam a 60 de ani.

Oare de ce trebuie să treacă decenii ca să fim mulţumite cu felul în care arătăm astăzi?

Ţine-ţi minte: Suntem frumoase atâta timp cât credem asta. nu degeaba psihologii spun: Spuneţi-le mereu soţilor cât de frumoase sunteţi, spuneţi-le că sunteţi cele mai bune, arătaţi calităţile şi TĂCEŢI, da, ţineţi limba după dinţi atunci când va ispiteşte să spuneţi ceva de genul: ”Ţie nu-ţi pare că m-am îngrăşat?”, ”Uite ce fund urât am”, sau ”Iaute câte riduri am”. Bărbaţii nu observă aşa lucruri până nu le spunem noi.

Concluzie: Frumuseţea este în noi. Multe femei spurcate mai spre bătrâneţe încep să dezvolte trăsături din astea şi pe faţă. Zâmbiţi, fiţi blânde, puneţi materialul şi efemerul pe planul n-1, pe primul plan să fie dragostea şi respectul.

sursă proverb. Poza am făcut-o eu aşa că all rights reserved

Cat traim invatam. Invatam lumea ca pe o carte, invatam oamenii, cum sa-i manevram/manipulam,invatam calcule/formule. Rari sunt cei dintre noi care invata despre ei insisi, se descopera si isi cunosc adevarata fiinta,cu bine si rau,se accepta si depasesc faza negarii. Spre asta tindem, si am ajuns abia la faza descoperirilor, invat pe zi ce trece mai multe.

Ma minunez de ce pot, sau mai bine zis de ce a creat cel de sus in mine, si ma minunez si mai tare cand accept sa-mi accept defectele, ma transform atunci. Omenirea nu realizeaza din pacate: adevarul lumii sta in fiecare dintre noi si ca adevarata fata a acestuia e adanc ingropata in fiecare fiinta.

Azi am realizat ceva important: sunt o copila meschina, vicleana, intentionata, chiar ticaloasa, fara scrupule. O copila stricata. Daca stau sa fac cronologia acestei trasaturi s-a cam infatisat pentru prima data in relatia cu tatal meu. Atunci am inteles ca daca fac ochii mari, inocenti, daca o joc pe neajutorata, zambesc naiv, ajutata de simtul meu inascut de a pune intrebari ciudat de ciudate si stupid de naive (de ex.: oare cainii din diferite tari vorbesc in diferite limbi? si serios ma intereseaza raspunsul, daca stie cineva va rog scrieti-l) par adorabila in fata ochilor barbatesti. Si am adoptat aceasta fata, mi-am nationalizat-o, si e parte din mine, sau mai bine spus sunt “eu” descoperita. Ma joc, ma joc cu focul, cu pasiunile barbatilor, viciile si slabiciunile lor, ii fac puternici, se simti titani, demiurgi, poeti, artisti. Asta fac, si ma incanta, dar o fac din cele mai pure porniri de a face pe plac altora. Vreau sa fiu muza pentru cei din jurul meu. Am inteles ca asa pot sa construiesc si sa daram, de la mici cotete pana la cetati intregi, pot transforma potentialul in aur, si invers. Sunt fericita ca am acest talent dar ma sperie puterea pe care o capat. E un dar, de la cineva de sus, acum ramane doar sa-i decopar rostul.

In suflet copil, la minte copila, ochi limpezi pierduti, pierduti fara cauza in ochii iubitului ei, blonda si plapanda, dependenta, sincera, ingrozita si neajutorata e ea, femeia perfecta, femeia care i-a sucit mintile si l-a doborat. Da, l-a doborat pentru ca el, cel puternic si independent, cel liber, cel ce hraneste, in suflet e si el neajutorat, infricosat, si gingasia pielii ei ca laptele l-a atras in mreje necunoscute pana acum mintii lui. Read the rest of this entry »