________________________
Dragostea este, sau mai bine zis, a fost omniprezentă în toate veacurile care au trecut. Oamenii se iubeau între ei, se iubeau pentru că sunt fraţi şi pentru că sunt egali în faţa cerului. Oamenii ieşeau în stradă să joace table şi să vorbească despre ale casei. Oamenii se sfătuiau cu mai marii comunităţii şi organizau şezători. Oamenii erau înţelepţi şi erau ascultaţi. Se respectau între ei şi exista o legătură armonioasă între membrii comunităţii.
Am prigonit regimuri care au luat vieţi omeneşti în cel mai crunt fel şi acum am ajuns să facem aceleaşi lucruri. Zilnic lupt cu dorinţa arzătoare de a înjura, de a-l urâ pe cel care m-a călcat sau m-a împins, sau mi-a răspuns urât. Lupt cu privirile pline de ură din jurul meu şi mă impun să zâmbesc. Zilnic mă lupt cu ispita de a mă crede SupraOm, de a crede că sunt superioară tuturor, de a face pe cei din jur să se simtă inferiori mie. Zilnic mă lupt cu lenea care-mi distruge echilibrul interior şi pacea sufletească.
Mergând pe străzi, privind televizorul realizez că scopul multor oameni este de a face vreo nevoie aproapelui. Zilnic aud cum frate pe frate se trădează pentru vreo 20m pătraţi de hrushiovcă rămasă moştenire de la un părinte morocănos şi comunist. Stau şi mă gândesc, oare se merită a aduce pe lume copii, cu suflete blânde?
Aş vrea să ne amintim trecutul nostru strămoşesc şi să încercăm pe zi ce trece să devenim mai buni, să iertăm, să lăsăm de la noi, să uităm de invidie şi să alegem dragostea în locul ei.
Cândva am fos aşa:
Eram buni şi plini de bunăvoinţă. Vorbeam unul cu altul şi aveam valori. Credeam că fericirea absolută e în omenie, nu ştiam ce-i asta să distrugi, să trădezi, să urăşti.
Sper să ajung într-o zi să simt că banii nu sunt scopul meu suprem, că iubesc omenirea chiar dacă nu-mi place neaparat tot ce-şi face, şi că sunt în comuniune perfectă cu lumea ce mă-nconjoară.
La mai mult şi la mai mare!
Sursă poze: 1; 2
Zilele trecute mi-a povestit cineva cum un ministru sau nu ştiu ce funcţionar ar fi spus că ”Oamenii normali sărbătoresc Crăciunul pe 25 decembrie.„ Am căutat pe google si nu am gasit. În fine, nici nu mai contează, e cert doar că avem un conflict care se politizează şi se face praf din toată atmosfera de sărbătoare.
Cum s-a ajuns să se sărbătorească Crăciunul? Auzim de această sărbătoare abia prin secolul al II-lea după Hristos. Pe acele timpuri se sărbătorea moartea sfinţilor sau învierea Domnului, pentru că acest eveniment este mult mai important decât naşterea. Prima dată a fost stabilită în mai, a doua a fost pe 6 ianuarie, coincidea cu boboteaza căci se presupunea că isus s-a botezat în ziua naşterii sale, şi abia prin anul 386m după predica Sf. Ioan Gură de Aur la Antioha, acesta recomandând serbarea Crăciunului pe 25 decembrie, din simplul motiv ca să separe sărbătoarea Bobotezei de Crăciun. Alt motiv e faptul că Sf. Ioan vroia ca fraţii, adică cei din răsărit şi cei din apus, să fie împreună, să nu vrăjduiască între ei.
Altă versiune a sărbătorii Crăciunului pe data de 25 e o strategie bisericească. Mai toate popoarele din antichitate aveau mari sărbători naţionale, în timpul cărora erau organizate petreceri şi orgii, în jurul solstiţiului de iarnă, şi anume 22-23 decembrie. Stabilirea Crăciunului pe 25 decembrie urma să se contrapună în primul rând ”cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada.”
Acum că ştim aceste date trebuie să înţelegem, sărbătoarea Crăciunului e dată nouă pentru ca să ne bucurăm de Naşterea lui Isus, pentru ca să ne iubim aproapele şi să fim mai buni, să dăm de la noi pentru a primi înzecit. Noi însă, alături de unii dintre demnitarii noştri, participăm la o campanie de învrîjbire a poporului. Împărţim poporul ţării noastre în naţionalităţi, în comunism şi europa. Eu una nu vreau în Europa, şi străbunii mei, care erau 100% români, sărbătoreau Crăciunul pe 7, pentru că aşa e tradiţia, pentru că Revelionul e o sărbătoare laică şi nu una creştină. Până în ziua de azi, familia mea serbează Sf. Vasile pe 14 ianuarie, care este începutul Creştin al anului.
M-a jignit mult domnul Ghimpu când a spus asta ”După cum se ştie, toată lumea demult timp sărbătoreşte Crăciunul pe 25 decembrie, doar fosta Uniune Sovietică a refuzat. Trebuie să alegem, mergem cu comunismul mai departe ori ne civilizăm.” Religia nu înseamnă politică, sper să ajungă şi la creierul lui acest mesaj. Să sărbătorească fiecare cum vrea şi cum ştie. Consider că fac parte dintr-o familie de intelectuali, şi civilizaţi suntem, şi deştepţi, şi umblaţi prin lume, şi chiar scriu pe blog, dar Crăciunul îl sărbătoresc pe 7, aşa cum a sărbătorit Străbunelul meu, care a făcut doar 4 clase la români şi a fost snopit în bătăi de către profesorii români. Faptul că sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie nu ne repară drumurile, nu ne hrăneşte pensionarii, nu opreşte luarea de mită, nu-l opreşte nici măcar pe Ghimpu să nu respecte drepturile altor cetăţeni.
Sărbători fericite, şi hai să fim mai buni, pentru că lumea devine urâtă din cauza urii pe care o simţim în suflet.
sursa 1; sursa 2
Pentru a-mi argumenta poziţia încep cu argumentare materiala, adică argumentare ce nu ţine de minte, viziune, valori.
Studiul de Caz: Motivele care au dus la dezastrul economic din Latvia
1. Lipsa unui control riguros asupra sectorului financiar, mai concret a băncilor comerciale. De ex.: În 2008 rata creditelor oferite fără gaj, constituia 27,8%. La acel moment bancile nu ofereau deloc credite intreprinzătorilor cu business planuri atractive. Cele 27,8% constituiau overdrafturi.
2. Alt motiv este creşterea nefondată a salariilor în timp e productivitatea crescuse mult mai încet. Acest fapt se datorează intrării Latviei in UE, unde salariul minim pe economie este mult peste ceea ce-şi putea permite ţara.
3. Existenţa, crearea monopolurilor.
4. Creşterea consumul guvernamental. Acesta a crescut cu 20-40%
5. Creşterea bruscă şi majoră a numărului angajaţilor în conducerea statului. În 2002- 57,3 mii de angajaţi sau 6% din nr total de angajaţi. În 2008- 88,3 mii sau 7,8% din nr. total de angajaţi.
6. Scaderea productivităţii ţării în defavoarea serviciilor. Acestea constituind servicii imobiliare, care au cazut într-o criză profundă odată cu inceputul crizei mondiale.
7. Nimeni nu răspunde de economie. Nu sunt organe de stat direct responsabile de aceasta.
8. Şi nu în ultimul rând criza politică din ţară, puterile vechi care au adus ţara în aşa situaţie se luptă cu cele noi care nu-s cu nimic mai bune.
După intrarea Latviei în UE, aceasta a înregistrat o creştere economică majoră dar superficială pentru că era susţinută de fondurile europene. Cand acestea au secat au ieşit la iveală lapsuri enorme. Industria Latviei nu era deloc pregătită pentru piaţa europeană, nici sectorul agrar. Şi încetul cu încetul acestea se sting odată cu businessul mic şi mijlociu.
Nu observaţi nimic cooscut în clauzele de mai sus?
La toatea astea se adună şi factorul psihologic. Valorile Europei pentru mine nu sunt înţelese. Acestea se axează mult mai mult pe individualizm, pe material, pe indiferenţă şi un fals sentiment de stabilitate.
Eu aş opta pentru cooperare şi nu integrare. Cooperare atât cu CSI cât şi cu UE, dar cred ca nu suntem diplomaţi prea buni ca să ne dorim aşa ceva.
Surse: Delfi; The Economist; DEC;
Azi, în timp ce-mi citeam ultima descoperire in domeniul operelor literare (o poveste aparte), am găsit un fragment ce m-a frapat. Mi-a deschis ochii într-un fel.
Înţelegeam şi până azi că omul nu e obligat, sau mai bine zis e liber să aleagă, dar nu înţelesesem un lucru important: responsabilitatea e o formă transformată de privare a libertăţii. În fragmentul citit scria că până şi mamele îngrijeau copii din dragoste, şi nu din responsabilitate. Oamenii despre care scria autorul nu ştiau şi nu percepeau deloc ideea de a fi responsabili. Aceştea făceau ce vroiau când vroiau şi exclusiv din dragoste şi plăcere. Mi se pare că aceasta este perfecţiunea. O perfecţiune primejdioasă, sau poate nu, pentru că oricum tot ce vine rău din om, e un rezultat sau a educaţiei greşite, sau a maltratării, sau a dragostei nesănatoase.
Sper că am ştiut să vă transmit ideea corectă, dacă da atunci cred că trebuie să ne revizuim cu toţii principiile de viaţă, dacă nu, fiţi buni şi întrebaţi.
Un om nu este definit de calitaţile şi defectele care-i aparţin, omul e definit de deciziile pe care le ia.
Cel mai dureros adevar dintre toate e ca tot ce ni se întâmplă este din vina fiecăruia dintre noi. Vorbesc exclusiv despre efectul bumerangului. De proverbul ”cum dai aşa primeşti”. Se poate invoca şi principiul cauză-efect din fizică. Acest adevăr nu-i pentru toţi. Oamenii trăiesc cu falsa impresie că toată lumea le este datoare ani întregi, mai trist e că unii mor gânding aşa.
Acest sindrom şi-o fi găsit începuturile în primele formaţiuni statale. Cand în schimbul taxelor platite acesta era obligat să-şi apere cetăţenii. Altă varintă ar fi apariţia termenului: familie, in care fiecare membru este obligat într-un fel sau altul să respecte, să ajute, să hrănească, etc. Sau poate ambele fenomene sunt sămânţa acestui fals sentiment de proprietate asupra faptelor, gândurilor altor entităţi.
Nu pledez pentru abolire, nici pentru dez-obligare. Pledez pentru libertate. Fiecare om trebuie să-şi ia deciziile independent de mediu, doar aşa poate să-şi asume totalmente consecinţele acestor decizii.
Această libertate e la baza vieţii, pentru că trebuie să înţelegem: soarta e opera fiecărui om, actele sunt deciziile, şi fericirea, împlinirea, suferinţa alături de nemulţumire, sunt cu toate consecinţe a unor hotărâri.
Azi votez. Azi imi revendic drepturile. Azi aleg pentru a avea dreptul la parere dupa. Azi demonstrez tuturor ca sunt cetatean si sunt responsabil. Daca eu pot, poti si tu, pt ca tu esti mai bun decat mine. Azi votez pentru ca e de datoria mea sa-mi apar demnitatea intregului popor. Azidau exemplu celor ce s-au abatut de la calea cea buna. Azi iti demonstrez ca am voce, am glas ce striga in gura mare: E tara mea si am dreptul sa traiesc bine aici.
Te rog sa-ma sustii in aceasta cauza, fii alaturi de mine si vei sti ca ai facut tot posibilul pentru a-ti ajuta tara.
Din păcate inq mai avem statul la coada-n sânge. Coborâ-se toată lumea din autobuzul cu ruta Bucureşti-Chişinau la o benzinărie. O pauza de-un sfert de ora pentru ca şoferii să se trezeasca bine. Am fugit repede la toaleta.
Asteptând să iasă domnişoara ce ajunsese acolo mai repede am auzit o ”doamna” cum îi vorbea fălindu-se unui ”domn” ”fimeile noastre îs mai curajoasî la a le lor, au intrat si in viceu la bărbaţi” dupa urmand o alta fime-i (ca sa inţelegeţi bine accentul pe !i!) zdravană cu expresia ”da c intru eu. Tu si te rusinez?”. Aşa s-a ajuns că la acea benzinărie cu doua vecee sa se formeze o singura coada, comuna. Femei cu burtă, geanta la subsuori, şi mâinile pe chept se tot înmulţeau. De asemenea si numarul bărbaţilor care au bărbăţie în ei mai puţin decât mine. Spălaţi de viata, greţos de ascultători şi docili, cu chepcă de material pe chelie. Îmi era ruşine ca aceşti oameni sunt concetăţenii mei. Sunt sigură că de curajoase ce erau acele femei s-au şi asezat pe colacul vasului de toaletă cu frânturi de lichid pe el.
Morala: Avem curaj să facem lucruri prosteşti, gen să intrăm in locuri interzise, să incalcăm legea, să mergem pe roşu, dar nu avem acel curaj ce constituie un popor măreţ.
Morala a doua: bine ca am descoperit buba la timp, acum putem să ne corectăm. Prin asta insinuez ca fiecare dintre noi să observe unde anume e direcţionat curajul său. Aşa putem să-i schimbăm traiectoria.
Nu te respect pentru ca esti copil, nu te respect pentru asa cer canoanele alcatuite tot de oameni, de oameni care erau asa ca tine si ca mine, nu te respect pentru ca esti batran, batrani ajungem cu totii, e conditia umana si nu faci mare lucru ca sa ajungi acolo. Nu te respect pentru ca ai baston, ca nu poti merge, ca ai luptat, ca ai nascut 5 copii, ca ai fost mama singura, ca esti bogata, ca ai masina ecologica, ca reciclezi, ca esti pictor, ca scrii bine, nu, nici unul dintre motivele evocate de mai sus nu te fac diferit si demn de omni-respect.
Pe langa multe alte femei ai nascut si tu, ai facut bani, ai luptat din datorie pentruca dezertarea se pedepseste, nu te respect pentru ca ai facut fix aceea ce au facut milioane de alti oameni inainte ta si in acelasi timp cu tine. Toate astea sunt unelte gata date pe care fiecare le foloseste cum stie. Nici o lege scrisa sau nescrisa nu-mi poate impune respectul fata de tine.
Pot sa te respect doar daca ai schimbat ceva pe lumea asta, ai facut ceva ce celorlalti le este imposibil sa faca. Te voi respecta daca ai valori si produci valuri pozitive. Gandeste-te bine, pentru ca la moment respect mai mult un cioban decat un presedinte ( THE Presedint if you know what I mean). Un om il respecti pentru ca e intelept si respecta intelepciunea naturii, un om e respectat daca e marinimos si smerit, daca are liniste interioara. Nici macar destaptaciunea nu e ceva pentru care te respect pentru ca pe aia tot de la natura o ai. Sunt o nesimtita si nu respect omenirea pentru ca de atatea ori m-a dezamagit. Sper copii mei sa fie altfel, sa aiba ce respecta si sa tinda spre a a fi respectati de alti oameni respectati.
Acest articol e raspuns pentru Leapsa citita pe blogul lui Mihail Musat!
Sa incepem interviul:
Sunt un mare fan al cartilor. Iubesc filele albe cu intelesuri eternizate, si caractere inventate de om pentru a impartasi intelepciuni. Cred ca muzeu meu ar fi o librarie, cu rafturi din lemn de cires, putin cojit si ros de timp, cu podeaua scartiind si muzica lui Damien Rice. As mai avea undeva in fundul odaii un raft cu carnetele de tot felul, in care s-ar gasi ideile mele, parari si aventuri descrise frumos. Cateva poza inramate, si ceaiuri.
Ele sunt viata mea. Cartile mi sunt calauze, invatatori si parteneri. Carnetelele sunt prietenele mele si ceaiurile cu canile alea adorabile sunt rasfaturile mele.
As lua libertina dinmine, acea parte a mea care e visatoare, dornica de cuceriri culturale si seri prin strazi pariziene.
Va provoc si pe voi sa raspundeti la aceste intrebari, asa ajungem sa ne cunoastem mai bine!
Alegerile pe care le facem ne definesc. Ne construiesc si ne adapteaza cailor alese de catre noi. Pana si atunci cand decid parintii pentru noi, tot alegerea noastra e sa-i ascultam.
Pana acum cele mai grele alegeri au fost sa-mi continui drumul, sa nu derapez decat foarte putin pentru a cunoaste ce pierd, si sa ma intorc cu grija inapoi. Cat de greu este sa lasi in urma ta zambete dragi, seri plapande, grabeli, melodii care ti vor aduce mereu aminte de cate ceva frumos. Alegeri bune, sau ba? Cine stie?! Poate ca principiile mele sunt corecte, si daca nu…atunci asta am meritat.
Libertatea de a alege e foarte greu de suportat, poate mai greu decat consecintele.
