Azi, în timp ce-mi citeam ultima descoperire in domeniul operelor literare (o poveste aparte), am găsit un fragment ce m-a frapat. Mi-a deschis ochii într-un fel.

Înţelegeam şi până azi că omul nu e obligat, sau mai bine zis e liber să aleagă, dar nu înţelesesem un lucru important: responsabilitatea e o formă transformată de privare a libertăţii. În fragmentul citit scria că până şi mamele îngrijeau copii din dragoste, şi nu din responsabilitate. Oamenii despre care scria autorul nu ştiau şi nu percepeau deloc ideea de a fi responsabili. Aceştea făceau ce vroiau când vroiau şi exclusiv din dragoste şi plăcere. Mi se pare că aceasta este perfecţiunea. O perfecţiune primejdioasă, sau poate nu, pentru că oricum tot ce vine rău din om, e un rezultat sau a educaţiei greşite, sau a maltratării, sau a dragostei nesănatoase.

Sper că am ştiut să vă transmit ideea corectă, dacă da atunci cred că trebuie să ne revizuim cu toţii principiile de viaţă, dacă nu, fiţi buni şi întrebaţi.

Sunt un trandafir, de un roz pal, supla, catifelata. Sunt inconjurata de petale pe care tot incerci sa le depasesti, sa tot descoperi, sa tot divulgi si cand ajungi in mijloc ajungi sa intelegi ca farmecul meu e in acele petale si nu in ce se ascunde dupa ele. Sunt proaspata, parfumata, dornica de a fi admirata, iubita.

Iti vreau dragostea in veioza, transformata la fel de des cum schimbam apa la trandafiri. Vreau sa ma iei, sa ma cumperi cu gesturi barbare, sa ma rupi, sa-ti simt puterea si dorinta. Gingasia pe care mi-o nutresti o vreu zilnic altfel ma pierd, ma sufoc, ma usuc si dispar.

Daca vrei sa ma domini, la inceput imi place, dupa ma revolt, ma sufoci si te resping. Daca ma superi te ranesc, ma razbun, si razbunarea mea e dura. Daca ma parasesti, te voi urmari, cu gandul, cu trupul, si daca ma incapatanez tot la mine te intorci pentruca un trandafir ca mine e unic, e cel mai frumos, si nimic si nimeni nu poate fi mai bun decat mine.

In suflet copil, la minte copila, ochi limpezi pierduti, pierduti fara cauza in ochii iubitului ei, blonda si plapanda, dependenta, sincera, ingrozita si neajutorata e ea, femeia perfecta, femeia care i-a sucit mintile si l-a doborat. Da, l-a doborat pentru ca el, cel puternic si independent, cel liber, cel ce hraneste, in suflet e si el neajutorat, infricosat, si gingasia pielii ei ca laptele l-a atras in mreje necunoscute pana acum mintii lui.

Dupa o noapte de amor, o noapte de amor nebun, in care ea l-a dominat, l-a iubit extrem de pasional, in care el s-a pierdut in trupul ei albicios cu miros de tei, i-a sorbit buzele si sanii…statea asa cu ochi proptiti in pod sa inteleaga cum de a facut aceasta mica faptura asa incat sa-si piarda mintile? ce anume l-a innebunit? Ce anume iubeste el atat de tare? naturaletea ei de copil? naivitatea din ochii ei mari? firavul mainilor ei? atingerea blanda? Ea nici nu prea-i gospodina, gateste bine in schimb, dar vrea copii cu ea. E desteapta da, a vazut-o in toiul responsabilitatilor delegate ei, e o furtuna, e puternica, e sarmanta, e sefa, e lider…dar e atat de gingasa, cum ii reuseste? Cum oare?

O priveste dormind, sanul alb emana luciu la lumina lunii, parul ii cade pe umeri, respira atat de dulce…”Ce mi-ai facut femeie de m-ai innebunit? Esti atat de diferita de cealalta…cea care ma suna acum, si acum 3 minute m-a sunat, si acum 10 minute, si asa toata ziua din 10 in 5 minute ma tot suna. Cea care nu-mi spune multumesc cand ii dau flori ci mi spune ca le vroia albe cand sunt rosii, cea care inloc sa ma mangaie seara ma tot cearta de ce nu am sunat-o ziua intreaga? Cea care nu-mi cere nicicand ajutorul, cea care din mandrie nu-mi spune ca ma iubeste. Cea ce tace in suflet si e vulgara-n miscari. Acea ce asteapta gesturi doar din partea mea? Cea ce nu are nevoie de mine ca e atat de puternica; Cea ce doarme ca un tanc, si…eu ma uit acum la aceasta zana motaind ca un copil…oare cum am ajuns sa fiu cu cealalta si nu cu ea?

—————-

Mai sus a-ti asistat la monologul unui barbat ca toti barbatii. Cel ce nu-si da seama ca o femeie (inteleapta) nu e niciodata sincera pana la imposibil, care si deghizeaza puterea in cojocul de iepuras, facand aceasta ea nu minte, pt ca noi, sexul slab, suntem cele mai mari devoratoare de gingasie, tandrete, protectie…Puterea ne da posibilitatea sa fim slabe in cuplu. Asta e concluzia mea: barbatii iubesc femei puternice dar slabe, gingase dar furtunoase, linistite dar isterice, dependente dar independente, doar ca nu aleatoriu, dar in concordanta cu anumite situatii.

—————-

Articol pentru Blogostart, categoria Psihologia Cuplului Modern, Punctul trei: ce iubesc si ce urasc barbatii la femei?!

OM -Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat…Persoană integră, care întruneşte calităţi morale deosebite, care se remarcă prin cinste şi corectitudine… A se face om-Persoană ca întruchipare a unor calităţi morale şi intelectuale…human being – any living or extinct member of the family Hominidae characterized by superior intelligence, articulate speech, and erect carriage… being humane means characterized by kindness, mercy, or compassion…Having or showing those positive aspects of nature and character regarded as distinguishing humans from other animals… L’homme est une conscience enfouie dans un complexe vivant… ЧЕЛОВЕК — существо, воплощающее высшую ступень развития жизни, субъект общественно-исторической деятельности. Ч. является системой, в которой физическое и психическое, генетически обусловленное и прижизненно сформированное…духовное образуют нерасторжимое единство… Uomo- Si definisce persona un essere razionale dotato di coscienza di sé ed in possesso di una propria identità. L’esempio ovvio di persona – per alcuni l’unico – è la persona umana.

Pana la urma cine suntem? Oameni sau reprezentanti al rodului Hominidae?

p.s. Omenesc inseamna bun, milostiv, iubitor, darnic…rezulta ca asta este adevarata natura a noastra. Atunci de ce o negam?

Identitatea, greu de gasit, greu de stabilit pana si de indivizi in parte. Cati dintre noi se tot regasesc in fiecare zi a vietii si tot descopera si descopera multele fatete ale identitatii personale?!

Cand vine vorba de un popor e si mai greu. Aeasta se formeaza de-a lungul sutelor de ani, si tot in sute de ani se schimba.

Acuma vreau sa fac o desecare a populatiei (nu vreau sa numesc popor) “dintre cele doua rauri”.

Pe timpurile URSS aceasta intrebare era simpla, banala chiar. Existau doar doua categorii de oameni: oraseni si sateni. Asa era, si era simplu. O spalatura de creier intensa, pentru ca oamenilor li s-au bagat in creier noua identitate, inexistenta, construita pe baza unor doctrine hibridizate intr-unul din cabinetele alea cu scaune de lemn si pernute sub fund colorate cu albastru, maro, rosu inchis, putin galben.

Ca exemplu sa luam un ucrainean: asta nu mai avea sange de hohol, nuu, trecutul “nedemn” a fost sters (urraaa) si acuma individul cutare a devenit “N O B I L” devenind rus. Obitateli din Velikii Sovetskii Soiuz.

Acuma insa suntem taaaare depasiti de situatie. De pretutindeni se aud declaratii: Eu sunt Roman!, ba nu, suntem moldoveni, ba eu sunt rus, da eu am sange de hohol (ucrainean), da bunica mea era poloneza si uite asa am ajuns sa ne laudam cu sangele strabunilor nostri, destul de diluat de altfel. De bine de rau, asta e. Ma bucura acest proces,de identificare, de comunicare cu trecutul si de uitarea uitarii din ultimii 100 de ani.

Printre nationalitatile enumerate mai sus, in Tarisoara Noastra, consider ca s-au mai format doua mini-popoare.

1. Rusofonii- aceste specimene sunt destul de des intalnite pe strazile oraselor noastre. Sigur deja a-ti avut onoarea de a-i cunoaste. Mai sunt cunoscuti sub numele de “pseudo rusi” a caror parinti erau vai de capul lor, stiutori de nici o limba, aproape analfabeti. Descendentii acestora traiesc tot in aceleasi apartamente daruite de URSS, de vreo 3 generatii in coace, schimbandu-si din cand in cand concubinii, dau “djazzu” odata n saptamana, poarta maika (maieu) in kleto4ka (plasa), vorbesc tot timpul cat de ieftin era carnatul pe timpul uniunii sovietice, si tolkom pronunta o limba spurcata si o considera unica limba “omeneasca”.

2. Al doilea tip de hibrizi, astea chiar sunt niste ciudatenii a naturii, “Mulidovenii“. Principalii rivali a celei dintai caregorie, rusofonii. Vocabularul acestora a “d-evoluat” din amestecarea limbilor romane si ruse, si adaugarea unor prefixe si sufixe ajutatoare, elaborate pe minte bauta.

Morala: Azi ne bucuram ca nu facem parte din aceste doua categorii, astea chiar sunt oameni pierduti!

P.S. pentru cei ce poarta maika in cleto4ka dar nu se regasesc in cele doua specimene, va rog sa renuntati la asa tip de imbracaminte ca vrand ne vrand sunteti pusi intr-o anumita categorie de oameni

Lenuta are 4 anisori, poarta cosite, are 4 cirese in urechi si e din Chisinau.

Nelu are 5 ani, e baiat voinic, poarta ochelari, stie sa citeasca si e din Satul Mare.

Asa a harazit soarta si cei doi copilasi s-au intalnit pe undeva la mijloc si au inceput sa-si povesteasca unul altuia jocuri. Nelu asa increzut si atot stiutor cum era a spus ca o va invata pe Lenuta un joc smecher. Si o intreaba:

Nelu: Cum te cheama?

Lenuta: Gheorghe Zeama!

Nelu: Cum te striga?

Lenuta: Mamaliga

Nelu: Unde te duci? (tot mai indignat ca nu a putut sa o impresioneze pe Lenuta cu ale sale cunostinte in domeniu)

Lenuta: DUPA NUCI!

Nelu: CE SA FACI?

Lenuta: Cozonaci!

Morala: Fiecare dintre noi tine minte aceste mici jocuri ale copilariei noastre, sper ca multi dintre voi s-au regasit in povestea de mai sus. Lenuta chiar era din Chisinau si Nelu era din Satul mare dar oricum au jucat aceleasi jocuri si au folosit aceleasi cuvinte. Globalizare? Nu cred. Istorie? Cred ca da!