Stau in Bucuresti de 3 ani deja. E un fel de a doua casa pentru mine. Vorbesc acelasi grai in care m-a invatat mama sa citesc, citesc aceeasi istorie cu oamenii de aici dar suntem totusi straini cateodata.

Azi mi s-a spus o chestie frumoasa. Un prieten m-a ajutat sa ma inscriu pentru depunerea actelor la Biroul Cetatenie in Bucuresti. Cineva care nu m-a vazut niciodata, care nu shtie sunt buna sau ba, va merge in seara asta la Ministerul Justitiei si ma va inscrie si pe mine pe o lista. Ma va contacta si imi va tine loc pana dau eu examen. Toate astea pentuca un coleg de serie l-a rugat. Cand i-am multumit din suflet mi-a raspuns “Cu placere. Suntem si noi de-a nostri, trebuie sa ne ajutam”. Am realizat instantaneu ca noi aka Basarabenii, datorita crizelor acute de identitate suferite in ultimii ani, am inceput sa ne tragem spre ai nostri, sa vrem sa ne ajutam si vrem un popor integru. Mi-a zambit inima la auzul/scrisul (ca vb pe messanger) acestor minunate cuvinte.

“Suntem de-ai nostri” dulce vorbe nu-i asa? Te fac sa te simti acasa!