Ma misc, dansez, iti simt prezenta, stau in ploaie, ascult natura. Sunt indragostita si lupt, dragostea fiind binecuvantare si blestem. Cu greu depasesc momente de fericire pentru a ma inunda in altele de aceeasi natura. Ma misc odata cu scena in lumi neimaginate si vad realizarea visurilor. Visuri simple la prima vedere dar pline de substraturi, simboluri adanci, insa usor de perceput pentru o minte deschisa. Dornica sa vad sfarsitul si neputincioasa de a merge mai departe. Cu toata fiinta bat din palme care nu se mai opresc. Simt durere si oricum continui.

Asta este exact sentimentul pe care l-am avut ieri. A fost o lume coplesitor de fericita pentru mine. Am realizat pentru prima data cata putere de seductie are arta. Mi-am confirmat ca dansul si miscarea sunt mult mai intense decat slovele omenesti. Alea vin gandite pe cand corpul are mai multa independenta. A fost o piesa magica:

“Spectacolul “Doi dintre NOI”, prezentat in limbajul teatral universal promovat in Romania de trupa “Passe-Partout Dan Puric”, prilejuieste desfasurarea unei sensibile demonstratii de miscare, sunet si imagine, in care gestul strict uman se imbina cu sensurile iubirii si cu istoria artelor si a muzicii pe un parcurs milenar, de la Vivaldi si Pieroo della Francesca pana la ritmurile cele mai noi.

Un “love story” clasic, senzual, expresiv desfasurat pe durata parcursa de cand s-a descoperit dragostea si pana azi.”

Sambata noaptea a fost prim data pentru mine, si a fost frumos. Am descoperit locuri nemaivazute pana acuma, am simtit ce nu am mai simtit. A ajuns sa ma ameteasca. Dar a fost minunata. Chiar daca am facut-o impreuna cu jumatate din populatia Bucurestiului.

Am facut NOAPTEA MUZEELOR! A fost prima oara, a fost cald, a fost inghesuit si neindemanatic, dar a fost o experienta meritata. In primul rand am vazut Muzeul Municipiului Bucuresti pe care cu alta ocazie nu cred ca l-as fi vazut. Degeaba, ca as fi scapat putin din alura acestui mic orasel. Pe langa cladirea frumoasa mai sunt si multe, multe incaperi in care poti uita de tot si te refugiezi in timpurile nostalgice.

Palatul lui George Enescu a fost o alta descoperire a serii. Norok cu B. care a avut chef sa ne arate muzeul ca altfel am fi renuntat la idee. Mare greseala ar fi fost. Uite palatul ala e o casa in care as locui, si in fiecare seara m-as fi imbracat intr-o rochie de gala noua pentru a merge la cine cu Printul meu!

E ceva deosebit sa vezi un muzeu noaptea. In primul vezi lucruri pe care nu le vezi ziua, si anume o multime de oameni curiosi, chemati in noapte, si deasemenea e sentimentul ala ca-i trecut demult de mijlocul noptii, si vinovatia flirteaza cu placerea de a face ceva interzis. Un amalgam de trairi din extreme diferite.

Cand o mai fac data viitoare sper sa o fac in Paris! Dar in Bucuresti ma mai intorc!

Pana curand Bucurestiul era doar ambuteiaje, tigani si oameni nemultumiti pe strada.

Dar am zis ca o luam de la capat. Si asa a inceput un nou capitol din viata “noastra”. Totul a pornit de la mici plimbari boeme pe strazile vechi ale orasului, vizite spontane in cafenelele tip pariziene, prajituri si croissants, dupa am mai mers la spectacole impreuna, la festivaluri, am descoperit lucuri si oameni noi, terase cochete, pline de farmec, pana intr-o zi am inteles ca m-am indragostit de acest mic oras mirific. Ii spun mic pentru ca cei mirific in el e destul de putin dar foarte intens.

Ignor ambuteiajele, la fel cum as ignora acneea iubitului meu, ignor oamenii morocanosi si ii compatimesc pentru ca traiesc in orasul mare, ignorandu-l pe ala mic.

Strazile m-au imbrobodit, teatrele m-au cucerit, muzica aud mergand pe strazi, asta e orasul meu, asta e Bucurestiu meu si am inceput o viata noua impreuna!