”…Om destul de simplu, dar cu suflet de moldovean, care cu demnitate a purtat numele de fruntaş al naţionalismului din Basarabia…”

Gheorghe Bezviconi

În istoria naţională, Mihail Feodosiu, figurează printre primii la toate acţiunile naţionale ale boierilor basarabeni. Facea parte din ”partida moldoveneasca”, a cărui membri, moşierii moldoveni, aveau o conştiinţă naţională intuitivă, căci educarea lor se făcuse în şcoli ruse, unde imperiul rus era ridicat în slăvi şi vecinii de peste Prut erau prezentaţi ca nişte înapoiaţi.

Read the rest of this entry »

De fiecare dată când mă apuc să scriu despre vreo personalitate de altă dată, mă apucă o stare de nostalgie tristă, îmi vine să oftez, balansându-mă între dorul faţă de acele epoci şi repulsia pe care mi-o creează greutatea sufocantă de altă dată.

Azi scriu despre o personalitate complet uitată de noi, cei nemulţumiţi şi ignoranţi. Gheorghe Gore, a cărui familie locuia în Moldova de prin sec. XVI. S-a născut la Iaşi, tatăl său Spiridon, îşi mută famili în s. Ghindeşti, jud. Soroca, pe când Gheorghe avea 13 ani. De aici merge la Chişinău, şi mai apoi la Moscova pentru a-şi continua studiile. Lucrează ca cinovnic în cancelaria guvernatorului Basarabiei, iar de la 7 martie 1866 a devenit redactorul părţii neoficiale a ziarului Buletinul gubernial basarabean. După ce pleacă din redacţie activează ca notar pentru că este jurist de profesie.

O fire modestă, care nu înţelegea cât de important a fost aportul lui pentru cultura română din Basarabia.  Gheorghe Gore visa, pe lângă alţi emeriţi boieri, să asiste la renaşterea vechii Moldove, readucerea vieţii spirituale româneşti pe plaiurile Basarabiei. A fost unul dintre primii publicişti care scria în rusă despre scriitori de peste Prut ca: D. Cantemir, Gh, Şincai, Al. Donici, V. Alecsandri. Acesta încerca să indemne intelectualii basarabeni să fie mai atenţi la mişcarea culturală din regat. Buletinul gubernial, însera pagini istorice, sociale, literare, investigaţii folcloristie, chiar şi tipărirea unor citate din poezii fără traduceri, pentru ca cititorii să savureze opere româneşti în original. Chiar dacă ceea ce era publicat erau simple traduceri, adaptări după original, rămân o dovadă de curaj incontestabil, de a dovedi un adevăr. Printre multele traduceri, Gh. Gore este primul care traduce Mioriţa în rusă, o sursă de aur pentru cei însetaţi de istorie, de cultura românilor.

A avut o viaţă grea, o ascensiune ierarhică şi mai grea, şi şi-a văzut cât de cât visul, unei mari cariere, realizat abia prin fiul său, Pavel Gore, unul dintre cei mai vestiţi şi faimoşi genealogişti Basarabeni. Despre acesta din urmă vă voi povesti în alt articol din seria Basarabia Necunoscută.

Voi încheia această poveste semitristă printr-un citat din textul scris de Iurie colesnic la adresa lui Gheorghe Gore:

”Credem că în publicistica basarabeană Gh. Gore a fost o primă rândunică ce-a croit calea pentru viitoarele pleiade de publicişti, care vor scrie şi edita pagini în limba română.

Primele rândunele nu fac primăvara. dar sunt semnul ei sigur…”

Sursa: Basarabia Necunoscută de Iu. Colesnic

Din negura vremii, pădurea timpului, anii omului, rar mai licăreşte pe unde şi unde numele Constantin Mimi. O uitare nemeritată i-a acoperit chipul ilustru, şi patriot. Familia Mimi nu avea rădăcini mari în Basarabia, Alexandru Mimi, albanez de origine, era un arendaş de moşii ce reuşise să adune o avere bună. S-a însurat cu grecoaica Aglaida Vacamei cu care a avut 3 fete şi un băiat: Elena, Alexandra, Ana, şi Constantin. Acesta din urmă s-a născut la 10 martie 1868, a fost împărtăşit de Teodor Baltaga şi dascălul Avacum Sandul, naşii i-au fost cameriunkerul Curţii Imperiale Constantin Dimitrie Moruzi, şi Maria Cioresco.

Copilăria şi-o petrece la Ursoaia, jud. Tighina, după terminarea Liceului Nr. 1, studiază dreptul la Uiversitatea din Odesa, pe care o absolveşte cu diplomă de gradul I. În această perioadă descoperă pasiunea pentru cultivarea viţei de vie, şi pleacă în Franţa unde urmează Şcoala Superioară de Agronomie din Montpellier, unde însuşeşte arta cultivării viţei şi producerii vinurilor, kognacurilor. Toate aceste cunoştinţe le pune în aplicare la moşia sa de la Bulboaca, unde cultivă noi sorturi de viţă de vie. El a fost cel care a adus Soiu Aligote în Moldova. La Bulboaca produce vinuri în cantităţi mare pe care le exportă la Moscova, Odesa, Vladivostok.

A participat activ la viaţa socială a Basarabiei, ca membru şi mai apoi preşedintele Zemstvei Guberniale din Tighina, ajută la telefonizarea acestui judeţ, micşorarea analfabetismului, a finanţat scoli parohiale, a ajutat familiile sărace cu mulţi copii implicându-i în creşterea oilor, etc. Unul dintre meritile sale cele mai mari este aportul la refacerea Viticulturii în Basarabia. Şi anume la plantarea soiurilor europene de struguri şi la implementarea unei viticulturi moderne. El a fost personalitatea care a influenţat cel mai mult acest proces. Cred că azi, noi urmaşii săi, îi datoram cele peset 180 de fabrici de vin, faima de producători, şi mândria poporului nostru.

În 1913 22 ianuarie ajunge în fruntea Zemstvei Guberniale a Basarabiai, ajunge Guvernatorul Basarabiei, ulimul guvernator al Basarabiei, ce domneşte până la unirea din 1918.

După unire a fost scos din viaţa publică a Basarabiei, acesta având timp suficient să se ocupe de moşia de la Bulboaca. În 1926 eszte numit director al Centralei Bancii Naţionale din Bucureşti.  S-a stins din viaţă la 17 aprilie 1935, fiind înmormântat la cimitirul creştin otodox din Chişinau.

De-a lungul vieţii s-a învrednicit cu multe ordine şi medalii. A fost cavaler al ordinelor Sf. Ana de gradele 2 şi 3, Sf. Stanislav de gradul 2, Sf. Vladimir de gradul 4. Un foarte bun strateg, şi organizator. Avest fapt e datorat de averea pe care o adunase: deţinea 991 desetine şi 1500 stânjeni pătraţi din moşia Baccealiei, Tighina, şi 700 desetine din Mosia satului Cobusca Noua. La 28 iunie 1914 a fost trecut în Curtea Nobilimii.

Alte date interesante:

Vila de iarnă a Familiei Mimi. Aceasta a fost construită în stil Neobaroc, puţin caracteristică clădirilor deja existente. Era amplasată lângă altă casă frumoasă cea a Zamfirei Kazimir Keşko.

Aş fi vrut să scriu şi să scriu, despre această personalitatea, despre strămoşii lui, şi urmaşii, dar mă opresc aici, vă las să descoperiţi o lumea minunată, a unor personalităţi venite de pe alte meleaguri, şi care şi-au demonstrat patriotizmul, mult mai bine decât băştinaşii. Această personalitate merită ştiută.

Surse: Basarabia Necunoscută de Iurie Colesnic

Constantin Mimi, Viaţa Consacrata Basarabiei de Constantin Ciobanu

Probabil că acest articol ar fi trebuit să fie primul din seria Basarabia Necunoscută. Scarlat Sturdza a fost primul Guvernator al Basarabiei. Primul boier moldovean ales de Imperiul Rus să-i reprezinte interesele după ce ”eliberase” Basarabia de sub asuprirea deja plăpândă a Imperiului Otoman. Nu am reuşit să găsesc o dată de naştere a cestui moşier, care pare să fie acoperit de negura vremii şi umbrit de faima fiului său: Alexandru Scarlat Sturdza, mare diplomat şi filosof.

Scarlat Sturdza fusese printre primii care au intuit căderea otomanilor şi îşi întoarce faţa spre ruşi. Acesta a locuit la Iaşi, după care, făcând alianţă cu Imperiul Rus, se mută, împreună cu soţia Sultana, fiica domnitorului Constantin Moruzi,  şi cu cei 2 băieţi şi 3 fete, la moşiile dăruite de regină de la Moghilov, mai apoi la St. Petersburg. Astfel în data de 16/28 mai 1812, când s-a pecetăluit destinul nostru, l-a Hanul lui Manuc se semnează un tratat de pace dintre Ruşi şi Otomani, în care cei din urmă renunţă la Partea Moldovei dintre Prut şi Nistru în favoarea ruşilor. La această întâlnire s-a decis de a reveni la vechea denumirea folosită în Evul Mediu a acestei părţi a Moldovei, Basarabia.

La 23 iulie este numit Guvernator al Basarabiei. Fiind bătrân deja nu reprezenta pericol pentru ruşi. Fusese pus în această funcţie pentru că atât tăranii cît şi boierii erau îngroziţi de noile schimbări şi se mutau peste prut. La acel moment în Basarabia se numărau cam 240000 locuitori, cu 757 sate şi târguri. Sturdza a fost o mişcare politică, o falsă senzaţie de stabilitate şi păstrare a vechilor legi. Nu reuşise mai nimic. Nu reprezenta o autoritate notorie pentru boierimea basarabeana. Însă el contribui la alegerea reşedintei statului la Chişinău, deci capitala de astăzi este şi meritul său. A mai fost cel care a îndemnat o parte din boierime să facă jurământ de loialitate imperiului rus. A fost rival politic cu Bonulescu Bodoni, acesta fiind mare diplomat caută susţinere la Curtea Rusească, o primeşte, şi în Basarabia se instaurează un regim ce are la baza mitropolia.

După doar un an de cârmuire, Sturdza este scos din funcţie pe motiv că-i prea bătrân şi bolnav, şi aşa a trecut era episodia a primului şi unicului guvernator de etnie română a Basarabiei. Pentru istorie acesta este cel mai important rol al său. Se mai zvoneşte că fusese pictor iscusit. Se pierde la 3 aprilie 1816.

NB: Se spune că atunci cand ruşii au pus stăpânire pe Basarabia, şiroaie de lacrimi s-au vărsat, mare jale era, romanii îşi luau rămas bun unii de la alţii, şi jale mai mare ca asta nu a mai fost pe pamantul românesc.

Surse: Basarabia Necunoscută volum 2, Iurie Colesnic;

Azi incep o serie noua de articole, istorice, poveşti despre oameni mari ce au aparţinut epocii de aur a inteligenţei Basarabene. Vom învăţa împreuna să ne mândrim cu ţara şi istoria acestei palme de pământ.

Primul Boier, Mare moşier, personalitate luminată despre care voi scrie este: Vladimir Hertza. Acesta s-a născut in 14 mai 1868. Şi-a făcut studiile la Gimnaziul nr. 1, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ din Basarabia. Căsătorit fără binecuvântarea părinţilor, a dus o viaţă de cântăreţ ambulant în Italia. După ce risipeşte toată averea moştenită de la părinţi, se statorniceşte in România. Aici devine Avocat, Vicepreşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc 1917, joacă un rol important in actul unirii. Ajunge preşedintele zemstvoului de la Orhei, după primar a Chişinăului.

De numele acestui boier sunt legate o mulţime de congresa la tema Basarabiei. Unul dintre cele mai vestite interviuri luate la unul dintre acestea, Congresul învăţătorilor Basarabeni, 25-28 mai 1917 acesta a declarat: ”Peste o sută de ani am fost robi supuşi ai împărăţiei Ruseşti, lipsiţi de drepturi, lipsiţi de dreptate, lipsiţi de lumină…

De acum nu mai vrem să fim robi şi fii a întunericului. Noi vrem să fim stăpâni pe soarta noastră, vrem să fim autonomi! Vrem autonomia cea mai largă pentru Basarabia şi vrem ca Rusia să se prefacă în republică federativă…

Vrem să rămânem şi mai departe în legătură cu Rusia, dar vrem să fim înşine stăpâni pe viaţa noastră. Acestea le spunem în lumea largă ca să afle toţi că moldovenii ştiu ce vor, că ei sunt hotărâţi să lupte până la sfârşit pentru dobândirea drepturilor lor.” (Şcoala Moldovenească, an. I, nr. 2-4, 1917).

Palatul Hertza s-a păstrat până astăzi devenind Muzeul Naţional de Arte Plastice. Vladimir Hertza a murit conform unor surse in august 1924.

Pentru mai multă informaţie: Basarabia Necunoscută, Iurie Colesnic, Vol. II