Studentă fiind, sau chiar elevă am avut mereu o mică tendinţă de tocilară. Îmi plăcea mie să le ştiu pe toate şi senzaţia preferată era atunci când mi se aprindea beculeţul rezolvînd probleme.

Acum deja absolventă, cu diplomă tânjesc după învăţătură aşa că umblu la cursuri de mă rup în 4. Cu piţin timp în urmă am învăţat ceva extraordinar de extraordinar şi de simplu. Era un training de vanzări şi era un domn neamţ care ne-a predat această regulă. Este o tehnică de vânzări foarte vestită Read the rest of this entry »

L-am tot bătut pe tata la cap să ne prăjească cartofi aşa cum ştie el mai bine. Avea bunica un talent gastronomic la prăjit cartofi minunat. Tata l-a moştenit. Seara trecută l-am convins. I-a prăjit, şi ia pus pe masă. Din păcate nu au ieşit aşa cum speram că vor ieşi. Ori cartofii erau îngheţaţi ori s-a grăbit tata cu prăjitul. Important e că nu au ieşit prea bine. Am mâncat cu toţii, am zis mulţumesc şi nimeni nu a mai comentat evenimentul.

Azi am prăjit eu cartofi, Read the rest of this entry »

Noi femeile suntem nişte creaturi fenomenale, ideale prin definiţie, frumoase de la natură, mai pe scurt perfecte din cap pân-n picioare, drept?

Şi pentru că suntem noi aşa perfecte cum suntem am zis să fac o listă ce ar caracteriza bărbatu ideal:

1. În primul şi primul rând bărbatu ideal tre să aibă suflet bun. Ca să vedem daq îi aşa atrageţi atenţie ce face acesta când mergeţi in parc şi s’apropie un cerşetor. Daq îi dă şuturi şi-i răspunde ”Di ni-ar da shi nie shineva bani ap era ghine” atunci îi clar.

2. Alt “must” e gingăşia, blândeţea pe care o arată doar în privat. În public fiind chiar puţintel dur, poate chiar niţel arogant, neciopliţel, să apuce dur Read the rest of this entry »

Am citit vreun an în urmă ”Hoţii de frumuseţe” de P. Bruckner. Un roman înspăimântător pentru mine. Ceva care mi-a dat în cap, pentru că era despre mine. Despre hoţul meu personal. Nu voi scrie despre această carte, pentru cei interesaţi de psihologie este o adevărată pledorie a psihoanalizei.

Eram tânără, la cei 17 ani ai mei. Era puţin mai mare ca mine, era cel mai tăcut şi misterios băiat din liceu. Mă privea atât de senzual că nu înţelegeam pe ce lume mă aflu. M-a urmărit mult timp, nu-l vroiam şi căutam să-l evit. Până la urmă am renunţat, şi i-am dat o şansă. Peste o lună simţeam că suntem suflete pereche. Îi dedicam tot timpul liber. Stăteam cu orele la telefon. Mă devora, fără el eram ca fără vlagă. La a treia lună nu mai purtam machiaj, nu mai purtam decolteuri şi tocuri. Eram transparentă, nearanjată, mergeam cu ochii în jos de frică să nu-i plac cuiva. Am încetat să mă văd cu prietenii că să nu-l supăr. Nu trebuia să mă machiez, pentru că şi aşa eram cea mai frumoasă pentru el. Când voi îmbătrâni şi voi fi urâtă atunci voi avea voie sa folosesc rujuri şi alte chestii. Read the rest of this entry »