Deseori întâlnesc persoane care sunt ”capcanizate” în relaţii pe care nu le vor. Relaţii ce le distrug personalitatea, umblă bludnic, zombate prin oraş şi se jăluie tuturor cât de rău le este. Senzaţie insuportabilă, ştiu, ştiu pentru că am fost prizonieră unei astfel de relaţii.

În primul rând cum realizezi că relaţia ta nu duce nicăieri, că eşti prizonier?

Simplu: Simţi mereu tremurici în genunchi, eşti mereu nesigur(ă), când suni persoana cu care împarţi patul simţi senzaţii stranii de durere-frică-obidienţă-ură. Cauţi să petreci mult timp cu persoana dată, şi simţi mereu că nu-ţi ajunge şi mai vrei, şi parq celălalt nu vrea să-ţi dea. Te trezeşti noaptea şi simţi durere-n suflet. Gândeşti tot mai des că ar trebui să vă despărţiţi. Nu mai suporţi situaţia în care te afli, te sufoci, parq fiecare clipă pe care o trăieţti o vrei alături de persoana dată, ca nu cumva aceasta să scape, etc.

Parq simplu dar totuşi toată lumea trece prin aşa situaţie, şi trece mult timp prin asta, poate să rabde chiar ani de zile până se încumetă se renunţe sau şi mai aiurea persoana cealaltă care declară că nu mai iubeşte renunţă. Şi bine face. Să o luăm de la capăt. Dacă aveţi simptomele indicate mai sus faceţi aşa: Read the rest of this entry »

L-am tot bătut pe tata la cap să ne prăjească cartofi aşa cum ştie el mai bine. Avea bunica un talent gastronomic la prăjit cartofi minunat. Tata l-a moştenit. Seara trecută l-am convins. I-a prăjit, şi ia pus pe masă. Din păcate nu au ieşit aşa cum speram că vor ieşi. Ori cartofii erau îngheţaţi ori s-a grăbit tata cu prăjitul. Important e că nu au ieşit prea bine. Am mâncat cu toţii, am zis mulţumesc şi nimeni nu a mai comentat evenimentul.

Azi am prăjit eu cartofi, Read the rest of this entry »

Există mai multe metode de a te uita în oglindă:

1. De a te uita în oglindă şi a te vedea aşa cum eşti fără accesorii din societate. De a te vedea pe tine independent de tot ce te-nconjoară.

2. De a vedea în oglindă doar ceea ce-ţi cere societatea, la fel cum am încercat să arăt în poza cea de jos.

”Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie” Proverb din popor.

Marea dilemă feminină: La 17 de ani ne place să arătăm a 25, la 30 ne place să arătăm a 23, la 50 ne mulţumim să aratăm ca la 40, la 90 suntem fericite dacă arătam a 60 de ani.

Oare de ce trebuie să treacă decenii ca să fim mulţumite cu felul în care arătăm astăzi?

Ţine-ţi minte: Suntem frumoase atâta timp cât credem asta. nu degeaba psihologii spun: Spuneţi-le mereu soţilor cât de frumoase sunteţi, spuneţi-le că sunteţi cele mai bune, arătaţi calităţile şi TĂCEŢI, da, ţineţi limba după dinţi atunci când va ispiteşte să spuneţi ceva de genul: ”Ţie nu-ţi pare că m-am îngrăşat?”, ”Uite ce fund urât am”, sau ”Iaute câte riduri am”. Bărbaţii nu observă aşa lucruri până nu le spunem noi.

Concluzie: Frumuseţea este în noi. Multe femei spurcate mai spre bătrâneţe încep să dezvolte trăsături din astea şi pe faţă. Zâmbiţi, fiţi blânde, puneţi materialul şi efemerul pe planul n-1, pe primul plan să fie dragostea şi respectul.

sursă proverb. Poza am făcut-o eu aşa că all rights reserved

Lucrurile de care ne este cel mai tare frică atunci când se năruie o relaţie pe care o credeam veşnică:

1. Să rămânem singuri

2. Ne este teamă că nu ne va mai iubi nimeni aşa cum ne-a iubit fostul/fosta

3. Nu ştim ce vom face cu atâta timp liber

4. Cine o să ne scrie mesaje şi o să ne sune?

5. Cu cine o să ies în oraş?

Cam astea au fost cele 5 frici, coşmaruri ale mele. Daţi-mi voie să vă spun totuşi niciuna dintre acestea nu s-a împlinit.

Sfârşitul unei relaţii e defapt începutul unei vieţi noi în care gândim altfel, simţim altfel, suntem diferiţi, unii mai buni alţii mai închişi. Însfârşit putem purta liber fuste scurte, ruj roşu, chestii vintage sau poşete ciudate.

Eu am fost singură un timp, singuratică mai bine zis, după care încetu cu încetu am revenit la viaţa dinainte de relaţie. Straniu cum după 2 ani m-am întors de unde am pornit doar că eram puţin mai înţeleaptă, mai slabă, mai zombată, mai complexată, mai străină mie însumi. De aceea am decis că tot ce voi face pe viitor va fi spre binele meu.

Rabdarea strică uneori aşa că mai luaţi inima în dinţi şi mergeţi să cuceriţi lumea.

M-am răstit la el azi pentru că eram supărată. Supărată pentru că ştie că o sa aştept vreo 4 ore într-un aeroport din oraşul în care se află acum şi nu va veni să mă vadă. Ne-am vazut o săptămână în urmă. Dar el nu ştie că asta e motivu. El m-a rugat să sun pe cineva şi eu am strigat la el, că de ce face aşa, de ce organizează totul fără să mă întrebe. Acum e supărat şi eu sunt tristă pentru că nu i-am spus că vreau să-l văd.

Deseori ne certăm din mândrie, pentru că suntem prea mândri să recunoaştem că avem nevoie unul de altul. De multe ori rămân frustrată pentru că are treabă până târziu şi eu trebuie să merg acasă fără să petrec timp cu el. În tot acest timp eu sunt bosumflată şi mă crede nesimţită. Eu doar vreau să stau cu el, să luăm cina împreună, dar el nu ştie asta. El îşi face griji că ceva se întâmplă cu relaţia noastră.

Azi mi-a scris că distrug relaţia, că sunt mult prea mândră şi nu îl ajut. Acum mă pregătesc de drum, şi nu mă bucură deloc pentru că mă voi gândi tot timpu din ce motiv prostesc ne-am certat. Poate dacă el ştia că vreau să-l văd, avea să facă tot posibilul să vină. Păi el nu vrea să mă vadă, vă veţi întreba voi, vrea sigur că vrea, dar creierul bărbaţilor e foarte unilateral. El are planificate întâlniri şi acolo îi este gândul. El vrea dar ideea că trebuie să pună afacerea pe roate predomină. Pentru că o face pentru iubita lui. Sau poate că a vrut să-mi facă o surpriză. Sau poate l-am sâcâit atât de mult cu obişnuinţa de a ascunde dorinţele, de a mă ruşina cu ele încât chiar nu vrea să mă vadă? Oare de ce noi femeile ne sfiim să spunem ce dorim? Doar asta ne face şi pe noi ferice şi pe ei.

De ce ne ascundem după măşti de fete cuminţi, timide, măşti care ne fac să suferim pe toţi?

sursă poză

Noi femeile suntem nişte creaturi fenomenale, ideale prin definiţie, frumoase de la natură, mai pe scurt perfecte din cap pân-n picioare, drept?

Şi pentru că suntem noi aşa perfecte cum suntem am zis să fac o listă ce ar caracteriza bărbatu ideal:

1. În primul şi primul rând bărbatu ideal tre să aibă suflet bun. Ca să vedem daq îi aşa atrageţi atenţie ce face acesta când mergeţi in parc şi s’apropie un cerşetor. Daq îi dă şuturi şi-i răspunde ”Di ni-ar da shi nie shineva bani ap era ghine” atunci îi clar.

2. Alt “must” e gingăşia, blândeţea pe care o arată doar în privat. În public fiind chiar puţintel dur, poate chiar niţel arogant, neciopliţel, să apuce dur Read the rest of this entry »

Am citit vreun an în urmă ”Hoţii de frumuseţe” de P. Bruckner. Un roman înspăimântător pentru mine. Ceva care mi-a dat în cap, pentru că era despre mine. Despre hoţul meu personal. Nu voi scrie despre această carte, pentru cei interesaţi de psihologie este o adevărată pledorie a psihoanalizei.

Eram tânără, la cei 17 ani ai mei. Era puţin mai mare ca mine, era cel mai tăcut şi misterios băiat din liceu. Mă privea atât de senzual că nu înţelegeam pe ce lume mă aflu. M-a urmărit mult timp, nu-l vroiam şi căutam să-l evit. Până la urmă am renunţat, şi i-am dat o şansă. Peste o lună simţeam că suntem suflete pereche. Îi dedicam tot timpul liber. Stăteam cu orele la telefon. Mă devora, fără el eram ca fără vlagă. La a treia lună nu mai purtam machiaj, nu mai purtam decolteuri şi tocuri. Eram transparentă, nearanjată, mergeam cu ochii în jos de frică să nu-i plac cuiva. Am încetat să mă văd cu prietenii că să nu-l supăr. Nu trebuia să mă machiez, pentru că şi aşa eram cea mai frumoasă pentru el. Când voi îmbătrâni şi voi fi urâtă atunci voi avea voie sa folosesc rujuri şi alte chestii. Read the rest of this entry »

A fost odată ca niciodată o prea frumoasă fată, şi un fecior, mândru crai. S-au văzut, s-au iubit, şi slavă Domnului sunt bine, teferi într-o relaţie care iaca iaca ajunge la 3 ani. Oamenii de ştiinţă însă au declarat că după 3 ani de relaţie fata şi craiul nu se vor mai iubi pentru că se stinge chimia dintre ei şi nu rămâne nimic din pasiunea de odinioară. Şi a început fata şi fătul să caute metode pentru a aprinde iar focul. Au încercat cu farmece, că vrăji, cu afrodisiace,  călătorii în Maldive şi….iok, nimic, nada. Ei da într-o zi fata, deznădăjduită, a dat peste Fata de Împărat, care bătrână deja, măritată de 25 ani cu Făt Frumos din Lacrimă, aceasta din urmă a început s-o pună la cale. Ei şi i-a vorbit 3 zile şi 3 nopţi, şi a înţeles fata ce tre să facă:

1. Relaţia e ca un joc, bărbatu tre să simtă mereu cum cucereşte inima femeii. Lasă bărbatu să-şi demonstreze utilitatea pe acest pământ. Lasă să deschidă borcanu chiar daq tu poţi. Lasă să ducă punga chiar daq ţie nu ţii greu. Şi cel mai important arată-i mereu cât de recunoscătoare eşti şi cât de mult te-a ajutat că sărăcuţa din tine te prăpădeai fără el.

2. Ascultă-l, întrebări nu pune multe mai ales seara, că bărbatu de la natură iubeşte să se laude, şi tie ca femelei lui va dori în primu rînd să arate cît de voinic e şi ce multe succesuri a avut în această zi. Fix aşa se întâmplă când nu-i reuşeşte ceva, în subconştient lucrează instrinctul de copil care vrea să se plângă mamei. Ascultă-l, lasă-l să pape ceva, să-ţi povestească.

3. Laudă, subliniază, tot ceea ce face în dormitor. Spune-i foarte clar ce anume îţi place, cum îţi place, cere mai mult. Scriei mesaje în timpul zilei în ce poziţii îl vrei şi ce vrei să-ţi facă. Multe detalii, dar ai grijă să fie în stilul care-i place lui. Mai uită nişte chiloţei în geamantanu lui, sau o poză cu tine dezbrăcată. Lasă-l să-ţi facă poze sexy.

4. Ştii vorba aia: drumul către inima bărbatului merge prin stomac? Păi când îi pregăteşti micul dejun, din când în când fă-il purtând doar şorţuleţul. Mai fă yoga acasă îmbrăcată foarte sumar. P.S. Cu cât mai mult sex faceţi cu atât mai tare va creşte libidoul.

5. Foarte important: flirtează cu alţi bărbaţi, simtete atrăgătoare pentru alţii, gândeştete cât de tare te vor restu, aşa vei emana mai mulţi feromoni şi iubitu tău te va vedea cu alţi ochi. Doar încadreazăte în limite acceptabile. Mai ieşi la un ceai cu alţi admiratori, doar că ai grijă, fă aşa să fie bine, nu lăsa să meargă prea departe că poţi pierde tot.

6. Evadaţi în weekend undeva foarte intim, o vilă, la nistru, la munte, la o casă micuţă moştenită de la bunica, unde sunteţi numai voi. Creaţivă zona voastră pentru nebunii, o zonă care vă aduce la extaz doar gândindu-vă la ea. Poate fi chiar dormitorul, doar tre adus la condiţii. Cumpără cărţi despre sexul tantric, şi alte peripeţii şi încercaţile în weekend.

Mai sunt şi alte momente importante, trebuie doar început procesul, şi restul va veni de la sine.

Sunt o nesimţită şi o alintătura de zile mari. Trăiesc o poveste de dragoste nemaipomenită, am absolut tot ce mi-am dorit de la bărbatu de lângă mine, dar eu, alintată de nămeţii de dragoste pe care mi-i dăruieşte zilnic, încep să mă prefac într-o ”căţea”. Îi fac observaţii mai mereu, pentru că-i vreau binele desigur, vreau să mănânce încet ca să nu-l doară stomacul, vreau să ţină minte absolut orice detaliu, vreau să nu întârzie, vreau…, vreau…, vreau şi iar vreau. Dar foarte rar mă gândesc ce vrea el. Am ajuns să ne certăm dion cauza asta, m-am transformat într-o morocănoasă şi nesatisfăcută, chiar dacă Mister are grijă să nu fie aşa.

Îl tot învăţ cum să vorbească, cum să meargă, cum să stea, cum să bea, Doamne…sunt o obsedată. Fetelor dacă vreţi să ajungţi fete bătrâne faceţi ca mine. Sper să mă ajungă şi pe mine înţelepciuna şi să renunţ la reproşuri şi să las mai multă dragoste în sufletul meu. Doamne ajută, pentru că sunt pe cale da a-mi alunga fericirea, minte proastă şi nemânţănită ce sunt. :(

Oare cum mă opresc? ce fac aucm să-mi salvez fericirea?

Un om nu este definit de calitaţile şi defectele care-i aparţin, omul e definit de deciziile pe care le ia.

Cel mai dureros adevar dintre toate e ca tot ce ni se întâmplă este din vina fiecăruia dintre noi. Vorbesc exclusiv despre efectul bumerangului. De proverbul ”cum dai aşa primeşti”. Se poate invoca şi principiul cauză-efect din fizică.  Acest adevăr nu-i pentru toţi. Oamenii trăiesc cu falsa impresie că toată lumea le este datoare ani întregi, mai trist e că unii mor gânding aşa.

Acest sindrom şi-o fi găsit începuturile în primele formaţiuni statale. Cand în schimbul taxelor platite acesta era obligat să-şi apere cetăţenii. Altă varintă ar fi apariţia termenului: familie, in care fiecare membru este obligat într-un fel sau altul să respecte, să ajute, să hrănească, etc. Sau poate ambele fenomene sunt sămânţa acestui fals sentiment de proprietate asupra faptelor, gândurilor altor entităţi.

Nu pledez pentru abolire, nici pentru dez-obligare. Pledez pentru libertate. Fiecare om trebuie să-şi ia deciziile independent de mediu, doar aşa poate să-şi asume totalmente consecinţele acestor decizii.

 Această libertate e la baza vieţii, pentru că trebuie să înţelegem: soarta e opera fiecărui om, actele sunt deciziile, şi fericirea, împlinirea, suferinţa alături de nemulţumire, sunt cu toate consecinţe a unor hotărâri.