Ador cărţile, ador bibliotecile, şi m-aş muta la Oxford University numai pentru Biblioteca aia enormă. Fiind o amatoare pricepută în domeniul acesta, voi încerca să fac nişte recomandări.

Cărţi care TREBUIE citite:

Arcul de Triumf de Erich Maria Remarque – Acest roman mi-a fost recomandat de un prieten vreo 2 ani în urmă. La început eram reticentă, obosisem de clasicul francez şi am zis să trec peste sfatul amicului. De curând mi-am luat si Arcul de Triumf. L-am terminat acum vreo lună şi a fost o carte atât de plină încât pînă mai alaltăieri nu aveam poftă de lectură. Are iz de clasicism francez, se simte tragedia ceea în aer, dar e plăcută, chiar relaxantă, dar extrem de captivantă. Ravic, numele chirurgului german, refugiat ilegal în Franţa, pentru a fugi de represiile regimului Hitler, demonstrează puterea oboselii, a singurătăţii, a disperării, făcând loc dragostei, sacrificiului. O carte ce merită citită, analizată, o retrospectivă diferită a celui de-al doilea război mondial.

Palatul Viselor de Ismail Kadare – o carte halucinantă, care te loveşte din plin cu sentimente de praf, cu gânduri cenuşii, naduf, te sufocă, te lasă visând, visând în gol. E ceva nemaipomenit. O mare satiră a regimului comunist, Ismail Kadare reuşeşte să redea zăpuşeala acelor timpuri, frica oamenilor, teroarea autorităţilor, prostia angajaţilor şi reprezentanţilor legii. O operă de-o profunzime dureroasă. Una din cărţile mele preferate. Abia aştept să fac rost de celelalte romane a acestui autor.

P.S. Ador coperta cărţii

 Pămant Virgin de Alberto Vasquez Figuera – Autorul acestei cărţi, unul dintre cei mai vestiţi scriitori spanioli, jurnalist de primă clasă, un certătător şi călător înrăit, reuşeşte să redea imaginea luptei dintre natură şi om, o luptă pierdută de cea dintâi, care făcută în Numele Dumnezeului, din milă faţă de om, i se dăruieşte, cu lacrimi, şi moare din dragoste pentru acesta. Citind cartea am înteles că nu doar omul a fost făcut de Dumnezeu, dar mai e şi natura, şi animalele, care sunt opera Domnului, de aceea trebuie protejată. Povestea unui soldat american, ce a dezertat din războiul din Vietnam, şi s-a refugiat în selvele din america latina, unde s-a contopit cu ntura şi îşi duce traiul alături de unul dintre triburile de vază ale americii.

Şotron de Julio Cortazar - Un cadou minunat de la un prieten drag. Mă pasioneză stilul latin, dar nu cel din telenovele, ci latinul argentinian, latinul împletit cu tradiţiilor primilor băştinaşi, triburilor măreţe, ce trăiesc în culori alea minunate. Cortazar s-a dovedit a fi cea mai mare expresie de emoţii. Câţiva ani în urmă planificam să scriu un roman bazat pe emoţii şi atât, după ce am citit Şotron am renunţat la această idee, pentru că nu aş fi putut nicicum să desenez lumea aşa cum a făcut-o Cortazar. Un argentinian pierdut în paris, pirdut în sensul adevărat al cuvântului, îşi pierde fericirea, se mută înapoi în ţara natală, unde împreună cu nişte vechi prieteni schimbă circul pe lucrul într-un ospiciu. O lucreare nebună, în care gîndurile nu se leagă, dar se atrag. O puzderie de emoţii.