Azi, în timp ce-mi citeam ultima descoperire in domeniul operelor literare (o poveste aparte), am găsit un fragment ce m-a frapat. Mi-a deschis ochii într-un fel.

Înţelegeam şi până azi că omul nu e obligat, sau mai bine zis e liber să aleagă, dar nu înţelesesem un lucru important: responsabilitatea e o formă transformată de privare a libertăţii. În fragmentul citit scria că până şi mamele îngrijeau copii din dragoste, şi nu din responsabilitate. Oamenii despre care scria autorul nu ştiau şi nu percepeau deloc ideea de a fi responsabili. Aceştea făceau ce vroiau când vroiau şi exclusiv din dragoste şi plăcere. Mi se pare că aceasta este perfecţiunea. O perfecţiune primejdioasă, sau poate nu, pentru că oricum tot ce vine rău din om, e un rezultat sau a educaţiei greşite, sau a maltratării, sau a dragostei nesănatoase.

Sper că am ştiut să vă transmit ideea corectă, dacă da atunci cred că trebuie să ne revizuim cu toţii principiile de viaţă, dacă nu, fiţi buni şi întrebaţi.

Un om nu este definit de calitaţile şi defectele care-i aparţin, omul e definit de deciziile pe care le ia.

Cel mai dureros adevar dintre toate e ca tot ce ni se întâmplă este din vina fiecăruia dintre noi. Vorbesc exclusiv despre efectul bumerangului. De proverbul ”cum dai aşa primeşti”. Se poate invoca şi principiul cauză-efect din fizică.  Acest adevăr nu-i pentru toţi. Oamenii trăiesc cu falsa impresie că toată lumea le este datoare ani întregi, mai trist e că unii mor gânding aşa.

Acest sindrom şi-o fi găsit începuturile în primele formaţiuni statale. Cand în schimbul taxelor platite acesta era obligat să-şi apere cetăţenii. Altă varintă ar fi apariţia termenului: familie, in care fiecare membru este obligat într-un fel sau altul să respecte, să ajute, să hrănească, etc. Sau poate ambele fenomene sunt sămânţa acestui fals sentiment de proprietate asupra faptelor, gândurilor altor entităţi.

Nu pledez pentru abolire, nici pentru dez-obligare. Pledez pentru libertate. Fiecare om trebuie să-şi ia deciziile independent de mediu, doar aşa poate să-şi asume totalmente consecinţele acestor decizii.

 Această libertate e la baza vieţii, pentru că trebuie să înţelegem: soarta e opera fiecărui om, actele sunt deciziile, şi fericirea, împlinirea, suferinţa alături de nemulţumire, sunt cu toate consecinţe a unor hotărâri.

Cam cu vreo 2 ani in urmă, având idealurile despre dragoste pe care le aveam, aş fi fost gata sa merg la capătu lumii pentru alesul inimii mele, pe care-l credeam sortitul meu pe-ntreaga viaţă. Eram gata să trăiesc ca o martiră, aşteptându-l cu ochii înlăcrămaţi, sa oftez adânc in fiecare seară inainte de culcare, sa devin femeia puternică din spatele bărbatului, să mă chinui pentru clipe de fericire precare. De vina e poate natura puţin masochistă a femeilor, a femeilor din fosta societate sovietică, femei ce trebuiau să-şi satisfacă soţii cu lacrimi în ochi, să tacă pană acesta nu-i permitea să vorbească, şi multe alte aberaţii care incă mai bântuie mintea bolnavă a bărbaţilor noştri. Nu a fost să fie, nici sortitul nu-i sortit, nici martiră nu mai sunt, şi nici să mă chinui nu vreau.

Am schimbat toate astea pentru dimineţi de duminică fericite , trezită-n aşternuturi albe de saten, cu miros de cafea şi fresh de portocale, croissante cu unt, pijama de mătase care se scurge timid de pe umeri lasând ochiul curios al sânului să admire dormitorul luminos. Am schimbat trecutul pe iubit până la extaz, pe săruturi interminabile, pe fericire continuă. Iubi eu pot, m-am dat şi iubită. Dusă-n braţe si admirată, mereu frumoasă-n ochii sortitului meu. Insfârşit mă simt femeie. Lumea se învârteşte-n jurul meu şi sunt liberă. Acum aleg eu.

Cum a inceput  schimbarea? Atunci când am decis să mă iubiesc, să-mi iubesc calităţile, să-mi mâmgâi defectele, ca plâng şi ele din lipsa de dragoste şi se urâţesc. Am simţit dragostea adevărată cand m-am îndrăgostit de mine. Aici vorbesc despre dragostea firească, despre acceptare, dragoste smerită şi deloc narcisistă. Şi asa a inceput povestea mea cu sfârşit fericit. A fost odată o Cosânzeană…şi a trăit fericită până la adânci batrâneţe…