A fost odata ca niciodata si asa m-am facut cu un anonimat. De ce am ales anonimatul? Pentru mine e simplu, avand o anumita imagine in lumea pe care o populez cu atata drag, nu am vrut sa intalnesc pareri sceptice. Multi dintre prietenii mei nu ma cunosc ca fiind o visatoare si poet in suflet. Alti oameni nu prea ma au aproape de inima si asta i-ar fi oprit din a face cunostinta cu scrierile mele. Un alt motiv pentru anonimat e zambetul pe care-l capat cand ma intreaba vreun prieten/cunoscut/locuitor al listei mele din messanger “cine-i cosanzeana? scrie foarte frumos”.

Cred ca anonimatul in sine este un mod de viata. Prin anonimat reusesc sa exprim si sa traiesc ceea ce in viata de zi cu zi nu poate lua amploare. Nu are legatura cu nici un comentariu pus pe alte bloguri, sau curajul de a spune lucruri trasnite, nu, chiar deloc, e doar acea senzatie ca unele visuri mai launtrice pot trai independent de viata cotidiana, pot lua avant si zbura departe departe.

Dar..stiti, de unde stim noi ca anonimatul e defapt anonimat si nu e realitate? Anonimatul meu e o parte din mine, e acel “eu” care a fost putin ignorat cand mi-am facut alegeri in viata. Si acuma am decis sa-i ofer ocazia de a se destinde. Anonimat poate fi si persoana din spate, acel personaj ce in realitate e un anonim si traieste doar prin posturile/articole/gandurile sale.

No related posts.