Identitatea, greu de gasit, greu de stabilit pana si de indivizi in parte. Cati dintre noi se tot regasesc in fiecare zi a vietii si tot descopera si descopera multele fatete ale identitatii personale?!

Cand vine vorba de un popor e si mai greu. Aeasta se formeaza de-a lungul sutelor de ani, si tot in sute de ani se schimba.

Acuma vreau sa fac o desecare a populatiei (nu vreau sa numesc popor) “dintre cele doua rauri”.

Pe timpurile URSS aceasta intrebare era simpla, banala chiar. Existau doar doua categorii de oameni: oraseni si sateni. Asa era, si era simplu. O spalatura de creier intensa, pentru ca oamenilor li s-au bagat in creier noua identitate, inexistenta, construita pe baza unor doctrine hibridizate intr-unul din cabinetele alea cu scaune de lemn si pernute sub fund colorate cu albastru, maro, rosu inchis, putin galben.

Ca exemplu sa luam un ucrainean: asta nu mai avea sange de hohol, nuu, trecutul “nedemn” a fost sters (urraaa) si acuma individul cutare a devenit “N O B I L” devenind rus. Obitateli din Velikii Sovetskii Soiuz.

Acuma insa suntem taaaare depasiti de situatie. De pretutindeni se aud declaratii: Eu sunt Roman!, ba nu, suntem moldoveni, ba eu sunt rus, da eu am sange de hohol (ucrainean), da bunica mea era poloneza si uite asa am ajuns sa ne laudam cu sangele strabunilor nostri, destul de diluat de altfel. De bine de rau, asta e. Ma bucura acest proces,de identificare, de comunicare cu trecutul si de uitarea uitarii din ultimii 100 de ani.

Printre nationalitatile enumerate mai sus, in Tarisoara Noastra, consider ca s-au mai format doua mini-popoare.

1. Rusofonii- aceste specimene sunt destul de des intalnite pe strazile oraselor noastre. Sigur deja a-ti avut onoarea de a-i cunoaste. Mai sunt cunoscuti sub numele de “pseudo rusi” a caror parinti erau vai de capul lor, stiutori de nici o limba, aproape analfabeti. Descendentii acestora traiesc tot in aceleasi apartamente daruite de URSS, de vreo 3 generatii in coace, schimbandu-si din cand in cand concubinii, dau “djazzu” odata n saptamana, poarta maika (maieu) in kleto4ka (plasa), vorbesc tot timpul cat de ieftin era carnatul pe timpul uniunii sovietice, si tolkom pronunta o limba spurcata si o considera unica limba “omeneasca”.

2. Al doilea tip de hibrizi, astea chiar sunt niste ciudatenii a naturii, “Mulidovenii“. Principalii rivali a celei dintai caregorie, rusofonii. Vocabularul acestora a “d-evoluat” din amestecarea limbilor romane si ruse, si adaugarea unor prefixe si sufixe ajutatoare, elaborate pe minte bauta.

Morala: Azi ne bucuram ca nu facem parte din aceste doua categorii, astea chiar sunt oameni pierduti!

P.S. pentru cei ce poarta maika in cleto4ka dar nu se regasesc in cele doua specimene, va rog sa renuntati la asa tip de imbracaminte ca vrand ne vrand sunteti pusi intr-o anumita categorie de oameni

Cred ca va fi un fel de brand categoria asta de articole. Pentru ca atunci cand gasesc ceva bun, nuuu, ceva extrem de bun, simt nevoia sa spun cuvintele astea. Emotiile se napustesc asupra mea, imi sare inima in piept si vreau sa conving pe toata lumea cate de extraordinar e lucrul pe care l-am gasit. (Nu-i foarte corecta teoria asta a mea, ca m-am si certat cu o prietena foarte buna din cauza aceasta , asa ca nu faceti ca mine).

Deci azi vorbim despre un personaj foarte haios al indurstriei scurt metrajelor. Vorbim despre Igor Cobileanski, imi permit sa spun cel mai vestit regizor contemporan din Moldova. Probabil il stiti din clipurile celor de la Zdop si Zdup si Alternosfera, chiar si Cleopatra Stratan. In fine, omul mi se pare extraordinar. Imi place la nebunie pentru ca seamana cu mine. Morala: imi place de mine .

Vreau sa va fac cunostinta cu vestitele sale filmulete, care sunt niste caricaturi ale societatii noastre. Foarte simbolistice si pline de subintelesuri. Va rog sa le vizionati atent dupa care discutam cam ce a vrut sa zica regizorul in fiecare din aceste filme. Priviti pana si panourile de pe pereti, lucrurile pe care le vedeti in casa, cum sunt imbracati oamenii, totul are un inteles si nu stau doar de dragul statului. O facem pe criticii azi .

1. Sasa, Grisa si Ion

2. (PLICTIS) si INSPIRATIE / INSPIRATION

3. When the lights go out

De Cobileanski m-am indragostit atat datorita sarcamului si umorului cu care descrie societatea din basarabia cat si citind un interviu cu acesta. Vi-l recomand si chiar va rog sa-l cititi. E destul de scurt. E genul de om care te atrage.

Cica m-am pornit eu, eroic, sa fac o analiza a blogurilor populare din RM si Romania. Ce sa zic? M-am oprit dupa prima jumate de ora, meditand. Maaaare secrete nu am gasit dar ce am vazut eu, citind cele mai populare articole de pe aceste bloguri? Simplu: gusturile pentru un anumit tip de blog ti le impune (intr-o oarecare masura desigur) societatea din care provii.

Pe noi, mioriticii moldoveni ne atrag muuuult blogurile cinice, sarcastice, cu aer de superioaritate, in care sunt folosite cuvinte dure, si prea putine lucruri frumoase. In multe cazuri am observat ca un anumit tip de limbaj este foarte apreciat de citititori “Nici barbatii trecuti de 50 nu-mi mai provoaca reactii de senzational dezgustator incalecand o iapa de 20 ani” un citat din cel mai citit articol al Soacrei Mici ”Fidelitatea – fragila ca un mot de papadie” sau “Eu vedeam în ele, îmbrăcate aşa, nişte şcolăriţe, rămase câţiva ani, clasa. Dar bun, nu e ăsta cel mai rău lucru. Să trecem mai departe..” din cel mai comentat articol a lui Paul Hodorogea,  „(foto) – Miss Moldova 2008”.

Vedeti si voi ce vad eu? Daaaa? Astea sunt exemple de fraze fooooarte des folosite, si constat cu o mica parere de rau (nici o suparare Soacro si Paule) ca ne atrage cinismul, batjocora si tot ce inseamna “Da-mi motiv sa barfesc“. Daca reformulez proverbul ancestral si zic “zi-mi ce bloguri citesti si iti spun cine esti” …. Probabil inq suntem la faza cu “Vreau sa moara capra vecinului” (din bancul cu Sfantul Petru). Aceste concluzii le-am facut “cetind” comentariile desigur. Am mai urmarit alte postari, mult mai calme si pozitive, si cum credeti omul la astea a comentat cel mai putin.

P.S. Aici tre sa mentionez un pic si de Artur Gurau, la el e mai altfel. Vorbeste si el de multe chestii negative dar aud nushtiu cum vocea aia de bunel cand citesc postarile si aceasta ii da o oarecare gingasie textelor sale.

Mai rasfoiesc si blogul lui Ceziceu, mult mai calm asa, un pic negativist din cand in cand si inq odata posturile dep(ag)resive au foarte multe comentarii.

N.B. Ce am observat eu si cred ca se poate folosi ca unealta pentru cei ce au bloguri, cand scrieti ceva, asigurativa ca e foarte negativ, sau ca este ceva foarte usor de contrazis, sau care va merge contrar principiilor general acceptate. Asa va asigurati(daca sunteti un bun scriitor) ca veti avea articole vestite.

Inq numele articolului e foarte important, la multe dintre blogurile citite, autorii dau niste denumiri de posturi “jos palaria, tata”.

In fine, mai citesc si alte bloguri autohtone da „lenea cucoana mare”, nu vreau sa mai scriu despre altele.

Din alea romanesti, bloguri foarte cunoscute sunt doua contradictii, Zoso care e un fel de ”ziar de bulevard” si o chestie care vorbeste doar despre barfe si silicoane si fufe…si in extrema cealalta e blogul lui Manafu, un blog foarte zen la ale sale, calm, frumos, vorbeste doar despre lucruri interesante, de cultura generala. Si da, asa e si societatea romaneasca, jumatate manelisti si jumatate sunt persoane care cel putin odata pe saptamana merg la un eveniment cultural.

Ca sa nu va plictisesc prea mult MORALA: societatea noastra mai are urme de boala, si credca multe urme, ne place sa fim tratati urat, cu superioritate, cred suntem masochisti chiar si nici principii nu prea avem. Ma rog cam dur am zis-o da vine din multe frustrari adunate de lungul timpului, nu neaparat din bloguri.

P.S. Uitati aici postul care mi s-a parut cel mai enervat post ever, din cauza lui mi-am facut eu blog, ca sa demonstrez ca nu e tocmai asa cum zic unii. Din nou un articol controversat care a atras multi vizitatori. Meditati si voi putin.

P.S.2 cred ca am scris de rau depre societatea noastra in postul meu daaaarrr, am scris0o cu dragoste si in speranta ca vom analiza unele trasaturi populari si vom lucra asupra lor, cel putin noi astea capabili si deschisi la schimbari.

La rascruce de drumuri, da cai, carari pierdute si regasite, idei fixe si ispite, suna cunocut nu? Cand suntem pusi in asa situatii cel mai bine e “sa ne analizam prioritatile” (il citez pe A.).

Prioritatile sunt acele ganduri, planuri, teluri care ne redau linistea interioara, linistea on the long run. Acele spontanietati ce rasar in calea noastra intre timp, atat de frumoase si inocente la prima vedere, pot face viata mai frumoasa, asta-i adevarat dar ii pot schimba cursul in directii ciudate. 

In cinstea dispozitiei mele contradictorii B. mi-a facut 2 dedicatii, cred ca de acolo am furat ideea articolului.

si contradictia…

Stau in Bucuresti de 3 ani deja. E un fel de a doua casa pentru mine. Vorbesc acelasi grai in care m-a invatat mama sa citesc, citesc aceeasi istorie cu oamenii de aici dar suntem totusi straini cateodata.

Azi mi s-a spus o chestie frumoasa. Un prieten m-a ajutat sa ma inscriu pentru depunerea actelor la Biroul Cetatenie in Bucuresti. Cineva care nu m-a vazut niciodata, care nu shtie sunt buna sau ba, va merge in seara asta la Ministerul Justitiei si ma va inscrie si pe mine pe o lista. Ma va contacta si imi va tine loc pana dau eu examen. Toate astea pentuca un coleg de serie l-a rugat. Cand i-am multumit din suflet mi-a raspuns “Cu placere. Suntem si noi de-a nostri, trebuie sa ne ajutam”. Am realizat instantaneu ca noi aka Basarabenii, datorita crizelor acute de identitate suferite in ultimii ani, am inceput sa ne tragem spre ai nostri, sa vrem sa ne ajutam si vrem un popor integru. Mi-a zambit inima la auzul/scrisul (ca vb pe messanger) acestor minunate cuvinte.

“Suntem de-ai nostri” dulce vorbe nu-i asa? Te fac sa te simti acasa!

Ma misc, dansez, iti simt prezenta, stau in ploaie, ascult natura. Sunt indragostita si lupt, dragostea fiind binecuvantare si blestem. Cu greu depasesc momente de fericire pentru a ma inunda in altele de aceeasi natura. Ma misc odata cu scena in lumi neimaginate si vad realizarea visurilor. Visuri simple la prima vedere dar pline de substraturi, simboluri adanci, insa usor de perceput pentru o minte deschisa. Dornica sa vad sfarsitul si neputincioasa de a merge mai departe. Cu toata fiinta bat din palme care nu se mai opresc. Simt durere si oricum continui.

Asta este exact sentimentul pe care l-am avut ieri. A fost o lume coplesitor de fericita pentru mine. Am realizat pentru prima data cata putere de seductie are arta. Mi-am confirmat ca dansul si miscarea sunt mult mai intense decat slovele omenesti. Alea vin gandite pe cand corpul are mai multa independenta. A fost o piesa magica:

“Spectacolul “Doi dintre NOI”, prezentat in limbajul teatral universal promovat in Romania de trupa “Passe-Partout Dan Puric”, prilejuieste desfasurarea unei sensibile demonstratii de miscare, sunet si imagine, in care gestul strict uman se imbina cu sensurile iubirii si cu istoria artelor si a muzicii pe un parcurs milenar, de la Vivaldi si Pieroo della Francesca pana la ritmurile cele mai noi.

Un “love story” clasic, senzual, expresiv desfasurat pe durata parcursa de cand s-a descoperit dragostea si pana azi.”

a song that made some of my days…

just close you eyes…and let the music conquer you…

Sambata noaptea a fost prim data pentru mine, si a fost frumos. Am descoperit locuri nemaivazute pana acuma, am simtit ce nu am mai simtit. A ajuns sa ma ameteasca. Dar a fost minunata. Chiar daca am facut-o impreuna cu jumatate din populatia Bucurestiului.

Am facut NOAPTEA MUZEELOR! A fost prima oara, a fost cald, a fost inghesuit si neindemanatic, dar a fost o experienta meritata. In primul rand am vazut Muzeul Municipiului Bucuresti pe care cu alta ocazie nu cred ca l-as fi vazut. Degeaba, ca as fi scapat putin din alura acestui mic orasel. Pe langa cladirea frumoasa mai sunt si multe, multe incaperi in care poti uita de tot si te refugiezi in timpurile nostalgice.

Palatul lui George Enescu a fost o alta descoperire a serii. Norok cu B. care a avut chef sa ne arate muzeul ca altfel am fi renuntat la idee. Mare greseala ar fi fost. Uite palatul ala e o casa in care as locui, si in fiecare seara m-as fi imbracat intr-o rochie de gala noua pentru a merge la cine cu Printul meu!

E ceva deosebit sa vezi un muzeu noaptea. In primul vezi lucruri pe care nu le vezi ziua, si anume o multime de oameni curiosi, chemati in noapte, si deasemenea e sentimentul ala ca-i trecut demult de mijlocul noptii, si vinovatia flirteaza cu placerea de a face ceva interzis. Un amalgam de trairi din extreme diferite.

Cand o mai fac data viitoare sper sa o fac in Paris! Dar in Bucuresti ma mai intorc!

Lenuta are 4 anisori, poarta cosite, are 4 cirese in urechi si e din Chisinau.

Nelu are 5 ani, e baiat voinic, poarta ochelari, stie sa citeasca si e din Satul Mare.

Asa a harazit soarta si cei doi copilasi s-au intalnit pe undeva la mijloc si au inceput sa-si povesteasca unul altuia jocuri. Nelu asa increzut si atot stiutor cum era a spus ca o va invata pe Lenuta un joc smecher. Si o intreaba:

Nelu: Cum te cheama?

Lenuta: Gheorghe Zeama!

Nelu: Cum te striga?

Lenuta: Mamaliga

Nelu: Unde te duci? (tot mai indignat ca nu a putut sa o impresioneze pe Lenuta cu ale sale cunostinte in domeniu)

Lenuta: DUPA NUCI!

Nelu: CE SA FACI?

Lenuta: Cozonaci!

Morala: Fiecare dintre noi tine minte aceste mici jocuri ale copilariei noastre, sper ca multi dintre voi s-au regasit in povestea de mai sus. Lenuta chiar era din Chisinau si Nelu era din Satul mare dar oricum au jucat aceleasi jocuri si au folosit aceleasi cuvinte. Globalizare? Nu cred. Istorie? Cred ca da!

„Să ne imaginăm o încăpere, o locuinţă – nu mare, ba chiar destul de strâmtă, iar în ea – mai multe persoane. Să privim ce se întâmplă după ce va trece ceva timp…”

Pasionata fiind de dans, imi plac foarte mult spectacolele-piesele deloc vorbite. Miscarile mi se asociaza cu poezie, ritmul, rima, expresia trupului daruit muzicii e incomparabila. E foarte captivanta atmosfera unei opere de acest tip, in care viziunea regizorului, coreograf din sange, se simte in fiecare miscare. Ura, dragoste, gelozie, pace, gingasie, iritare, necesitate, tanjire, toate aceste trairi m-au coplesit timp de 45 minute.

“Spectacolul este gândit ca un diagnostic critic al relaţiilor inter-umane, şi care pare a continua linia psihologizantă urmată de Teatrul de Dans din Lublin.”

Niste date generale despre organizatori: 

Coregrafia îi aparţine lui Ryszard Kalinowski, muzica este semnată Piotr Kurek, iar regia de lumini – Aleksander Janas.

Interpreţii sunt: Beata Mysiak, Anna Żak, Ryszard Kalinowski, Wojciech Kaproń

N.B! Am observat ca foarte multe dintre institutele tarilor ce au reprezentanta in Romania au inceput sa respire, sa promoveze cultura lor si cu aceasta ocazie mai simtim si noi globalizarea culturala. Sa profitam!