Lucrurile de care ne este cel mai tare frică atunci când se năruie o relaţie pe care o credeam veşnică:

1. Să rămânem singuri

2. Ne este teamă că nu ne va mai iubi nimeni aşa cum ne-a iubit fostul/fosta

3. Nu ştim ce vom face cu atâta timp liber

4. Cine o să ne scrie mesaje şi o să ne sune?

5. Cu cine o să ies în oraş?

Cam astea au fost cele 5 frici, coşmaruri ale mele. Daţi-mi voie să vă spun totuşi niciuna dintre acestea nu s-a împlinit.

Sfârşitul unei relaţii e defapt începutul unei vieţi noi în care gândim altfel, simţim altfel, suntem diferiţi, unii mai buni alţii mai închişi. Însfârşit putem purta liber fuste scurte, ruj roşu, chestii vintage sau poşete ciudate.

Eu am fost singură un timp, singuratică mai bine zis, după care încetu cu încetu am revenit la viaţa dinainte de relaţie. Straniu cum după 2 ani m-am întors de unde am pornit doar că eram puţin mai înţeleaptă, mai slabă, mai zombată, mai complexată, mai străină mie însumi. De aceea am decis că tot ce voi face pe viitor va fi spre binele meu.

Rabdarea strică uneori aşa că mai luaţi inima în dinţi şi mergeţi să cuceriţi lumea.

M-am răstit la el azi pentru că eram supărată. Supărată pentru că ştie că o sa aştept vreo 4 ore într-un aeroport din oraşul în care se află acum şi nu va veni să mă vadă. Ne-am vazut o săptămână în urmă. Dar el nu ştie că asta e motivu. El m-a rugat să sun pe cineva şi eu am strigat la el, că de ce face aşa, de ce organizează totul fără să mă întrebe. Acum e supărat şi eu sunt tristă pentru că nu i-am spus că vreau să-l văd.

Deseori ne certăm din mândrie, pentru că suntem prea mândri să recunoaştem că avem nevoie unul de altul. De multe ori rămân frustrată pentru că are treabă până târziu şi eu trebuie să merg acasă fără să petrec timp cu el. În tot acest timp eu sunt bosumflată şi mă crede nesimţită. Eu doar vreau să stau cu el, să luăm cina împreună, dar el nu ştie asta. El îşi face griji că ceva se întâmplă cu relaţia noastră.

Azi mi-a scris că distrug relaţia, că sunt mult prea mândră şi nu îl ajut. Acum mă pregătesc de drum, şi nu mă bucură deloc pentru că mă voi gândi tot timpu din ce motiv prostesc ne-am certat. Poate dacă el ştia că vreau să-l văd, avea să facă tot posibilul să vină. Păi el nu vrea să mă vadă, vă veţi întreba voi, vrea sigur că vrea, dar creierul bărbaţilor e foarte unilateral. El are planificate întâlniri şi acolo îi este gândul. El vrea dar ideea că trebuie să pună afacerea pe roate predomină. Pentru că o face pentru iubita lui. Sau poate că a vrut să-mi facă o surpriză. Sau poate l-am sâcâit atât de mult cu obişnuinţa de a ascunde dorinţele, de a mă ruşina cu ele încât chiar nu vrea să mă vadă? Oare de ce noi femeile ne sfiim să spunem ce dorim? Doar asta ne face şi pe noi ferice şi pe ei.

De ce ne ascundem după măşti de fete cuminţi, timide, măşti care ne fac să suferim pe toţi?

sursă poză

Textul de mai jos e bazat pe propria mea teorie şi nu o impun nimănui.

Toată lumea se crede bun, darnic şi foarte puţini dintre noi recunosc că sunt nişte mizerabili. Mai jos voi enumera anumite caracteristici după care vă puteţi autoanaliza. Acestea se bazează atât pe propria mea experienţă cât şi a celor apropiaţi mie.

1. Cum determeni mândria? Recunoaşte în gândul tău că-l iubeşti mai tare pe Dumnezeu decât te iubeşti pe tine. Sau dacă nu eşti religios, recunoaşte că iubeşti oamenii mai mult decât te iubeşti pe tine. Dacă ţi-e greu, sau te gândeşti de ce ar trebui să iubeşti tu mai tare pe altcineva nu pe tine, atunci eşti contaminat. Nu de aceea că aşa e scris în biblie, dar pentru că mândria orbeşte şi omul nu mai vede adevărata valoare a vieţii. Se pune mai presus de orice şi se dezvaţă a iubi.

2. Sigur te-ai certat cu cineva vreodată. Un prieten apropiat, sau iubită. Dup această ceartă această persoană a început să spună tuturor prietenilor voştri comuni cât de rea/rău eşti? Tu ai tăcut? Zîmbeai tuturor şi spuneai că a fost frumos ce a-ţi avut dar că a venit timpu să se termine. În gând însă ziceai că oamenii se vor întoarce spre tine pentru că nimănui nu-i plac oameni care îi pun să aleagă. Eşti meschin, şi manipulator şi în final eşti josnic.

3. Vrei maşină frumoasă şi haine de firmă? Te enervează toţi cei care au afaceri prospere şi crezi că toţi sunt nişte bandiţi ce fură bani de la oameni ca tine? Creză că statul ar trebui să înţeleagă odată că ţara se bazează pe cei asemenea ţie şi ar trebui să ai tu mai mult decât au cei care nu merită? Pentru că sunt proşti, şi răi, şi urâţi, şi vicleni… Asta se cheamă invidie. Dacă nu ai ajuns undeva în viaţă e doar vina ta. Energia pe care o pierzi ponegrindui pe ceilalţi foloseşte-o constructiv.

Întrebările de mai sus mi le pun deseori pentru că sun om, şi sunt slabă. Pentru că aşa vreau să devin mai bună şi să înţeleg odată şi pentru totdeauna, ce nu s-ar întâmpla cel mai important e SĂ RĂMÂNEM OAMENI.

”…Om destul de simplu, dar cu suflet de moldovean, care cu demnitate a purtat numele de fruntaş al naţionalismului din Basarabia…”

Gheorghe Bezviconi

În istoria naţională, Mihail Feodosiu, figurează printre primii la toate acţiunile naţionale ale boierilor basarabeni. Facea parte din ”partida moldoveneasca”, a cărui membri, moşierii moldoveni, aveau o conştiinţă naţională intuitivă, căci educarea lor se făcuse în şcoli ruse, unde imperiul rus era ridicat în slăvi şi vecinii de peste Prut erau prezentaţi ca nişte înapoiaţi.

Din ”Statul de Serviciu:

Alcătuit în 1907

…Nobilul Mihail Egorovici Feodosiu, mareşalul nobilimii din gubernia Basarabia şi judecător de pace onorific din districtul Chişinău, 50 ani de la naştere, religia otodoxă; are ordinile: Sf. Vladimir gr. 4, Sf. Stanislav gr. 2, Sf. Ana gr 3, şi medalia de argint în memoria domniei împăratului Alexandru al-III-lea. Nu primeşte întreţinere

…Provine din nobilii de viţă din gubernia Basarabia confirmată heraldic…

…A făcut studii complete şi a absolvit Universitatea Imperială din Odesa…

…Căsătorit cu nobila Maria Karlovna Garting. Are o fiică Elena, născuta la 9 septembrie 1882…”

Elena a fost căsătorită cu Paul Gore, fiul lui Gheorghe Gore

După decesul lui Pavel Dicescu, 1909, lui Mihail Egorovici îi revine relul de lider a mişcării de emancipare naţională în rândurile boierimii, mişcare care a avut şi consecinţe în rândurile populaţiei româneşti din Basarabia.

Ştia să îmbine serviciul de stat cu interesele sale naţionale, folosea cadrul legal în interesul mişcării. În 1912 primeşte gradul de consilier efectiv de stat şi paralel îi revine misiunea de a conduce Partidul Basarabean al Zemstvei în care intrau personalităţi importante în epocă: Mihail M. Katakazi, Alexandru F. Aleinikov, Paul Gore, Constantin A. Mimi, etc. În aria politicii aceştia se situau pe poziţia ”moldovenismul”, În 1917  ei reactivează Societatea Basarabeană pentru Ajutorarea Învăţământului poporului şi Studierea Obiceiurilor Ţării. La 12 iunie 1917 preşedinte de onoare a fost desemnat Vasile Stroescu, Dimitrie Semigradov, mumbru onorific, preşedinte activ- Paul Gore, Vicepreşedinte- Valdimir Hertza. Mişcările acestea au dus la deschiderea şcolilor române, a apropierii băştinaşilor de obârştia lor.

În 1918 se începe partea urâtă a istoriei acestui mare om. Din cauza unor neînţelegeri cu comisarul de Teleneşti, moşiile lui Feodosiu sunt ruinate. În vara lui 1918 mai are loc o revoltă legată de reachiziţionarea de către soldaţii români a făinii şi zaharului pentru necesişăţile armatei. Democrat de şcoală veche, Mihail Feodosiu, nu acceptă astfel de comportament necivilizat din partea fraţilor de peste Prut. A avut o reacţie foarte dură. Când I. Brătianu vizitând Basarabia, a venit la Teleneşti, Mihail Egorovici a refuzat să-l primească invocând motivul că refuză să primească cuceritorii.

S-a stins din viaţă la 12 decembrie 1918, cu un mare vis realizat, UNIREA, şi cu o mare decepţie în suflet.

Marele merit al acestor personalităţi este că au avut curajul să asculte glasul inimii, pentru că ascunzânduse dupe cadre legale, au reuşit să pregătească populaţia Basarabiei pentru Marea Unirea. Chiar dacă Unirea nu e ceea ce-mi doresc, sunt mândră ca în ţărisoara noastră mică au existat oameni atât de hotărâţi şi dedicaţi istoriei. La mai mulţi şi la mai mari.

Noi femeile suntem nişte creaturi fenomenale, ideale prin definiţie, frumoase de la natură, mai pe scurt perfecte din cap pân-n picioare, drept?

Şi pentru că suntem noi aşa perfecte cum suntem am zis să fac o listă ce ar caracteriza bărbatu ideal:

1. În primul şi primul rând bărbatu ideal tre să aibă suflet bun. Ca să vedem daq îi aşa atrageţi atenţie ce face acesta când mergeţi in parc şi s’apropie un cerşetor. Daq îi dă şuturi şi-i răspunde ”Di ni-ar da shi nie shineva bani ap era ghine” atunci îi clar.

2. Alt “must” e gingăşia, blândeţea pe care o arată doar în privat. În public fiind chiar puţintel dur, poate chiar niţel arogant, neciopliţel, să apuce dur şi cu apucături de ”te iau pentru că vreau şi când vreau”, posesivuţ daq mai scurtutz. Ador să simt că aparţin cuiva, că trebuie să mă ”supun” uneori, dar atenţie, doar uneori, mai mult în privat. În public pare tiran şi umileşte.

3. Un bărbat adevărat tre să fie inteligent, înţelep, cu mici note de smartass, dar foarte mici că altfel pare gay. Un serviciu unde este respectat şi vorbeşte limbajuri slanguri, lumea vorbeşte serios, şi e indispensabil, şi poartă cravata şi pantaloni puţinel mulaţi pe fund, abia abia, îi un MMAAARREEE PLLUUSS! În timpu liber blugi frumoşi, cămăşi mai lejere, sau puloveraşe de lâniţă sunt perfecte. Aaaa, să nu uit, pantofii tre să fie frumoşi, curaţi, stilaţi, fără boturi ascuţite şi piele de piton (buuu).

4. Bunul simţ al organizării este un atu. Atunci cand mai există şi spontanietate, e ideal. Ador micile călătorii, cadouri, surprize organizate spontan. Tot la capitolul asta voi vorbi şi despre capacitatea de a nu se supăra şi a înţelege. Bărbatul trebuie să poată înţelege şi să nu se supere pe noi femeile care suntem capricioase, cochete, întârziem mai mereu, mai în scurt adorabile. Un bărbat tre să înţeleagă că asta e esenţa noastră, de aia şi suntem aşa de dorite. Pentru a putea face asta un bărbat trebuie să aibă simţul UMORULUI foarte dezvoltat, fără umor e bâja.

5. Alte calităţi indispensabile sunt prezenţa unor principii puternice, puţină burtică, muşchi moderaţi, pupat mult, niţică rebelitate, gurmand, să ştie să laude, să aducă flori, să vrea copii, să o îmbrăţişeze des, să se mândrească cu cea de langă el, să aibă prieteni buni, şi să fie cel mai bun.

Nu-i aşa că nu-i greu? Mi se pare că noi femeile merităm aşa bărbaţi lângă noi, şi fetelor ţineţi minte, pân la 25 de ani un bărbat poate fi educat inq, doar că trebuie făcut acest proces cu mult tact.  

P.S. E foarte importantă relaţia băiatului cu mama, daq băiatul o respectă o ajută, o susţine, îi face cadouri, îi dă flori de sărbători gen ziua de naştere, 8 martie, înseamnă că va face la fel şi cu iubita sa. Aveţi grijă însă daq băiatu îi acordă prea multă atenţie mamei şi chiar şi la vârsta de 25 de ani o întreabă ce să îmbrace, fugiţi cât vă ţin picioarele.

P.S. 2 Un bărbat adevărat trebuie să şi susţină iubita chiar şi când aceasta a pus câteva kilograme în plus. Acesta trebuie să o îndemne frumos să facă sport sau să mănânce sănătos, nicidecum să nu-i facă repruşuri că are celulită sau alte chestii. Acum toţi au celulită, inclusiv bărbaţii pt că papă pui crescuţi cu hormoni feminini

Următorul filmuleţ e foarte drăguţ

watch?v=56UhvXP-XV8&feature=player_embedded

P.S. 3 dedic acest articol lui Paulus Hodorogeus pentru că mereu plângea că scriu sfaturi numa pt fete

Dragostea este, sau mai bine zis, a fost omniprezentă în toate veacurile care au trecut. Oamenii se iubeau între ei, se iubeau pentru că sunt fraţi şi pentru că sunt egali în faţa cerului. Oamenii ieşeau în stradă să joace table şi să vorbească despre ale casei. Oamenii se sfătuiau cu mai marii comunităţii şi organizau şezători. Oamenii erau înţelepţi şi erau ascultaţi. Se respectau între ei şi exista o legătură armonioasă între membrii comunităţii.

Am prigonit regimuri care au luat vieţi omeneşti în cel mai crunt fel şi acum am ajuns să facem aceleaşi lucruri. Zilnic lupt cu dorinţa arzătoare de a înjura, de a-l urâ pe cel care m-a călcat sau m-a împins, sau mi-a răspuns urât. Lupt cu privirile pline de ură din jurul meu şi mă impun să zâmbesc. Zilnic mă lupt cu ispita de a mă crede SupraOm, de a crede că sunt superioară tuturor, de a face pe cei din jur să se simtă inferiori mie. Zilnic mă lupt cu lenea care-mi distruge echilibrul interior şi pacea sufletească.

Mergând pe străzi, privind televizorul realizez că scopul multor oameni este de a face vreo nevoie aproapelui. Zilnic aud cum frate pe frate se trădează pentru vreo 20m pătraţi de hrushiovcă rămasă moştenire de la un părinte morocănos şi comunist. Stau şi mă gândesc, oare se merită a aduce pe lume copii, cu suflete blânde?

Aş vrea să ne amintim trecutul nostru strămoşesc şi să încercăm pe zi ce trece să devenim mai buni, să iertăm, să lăsăm de la noi, să uităm de invidie şi să alegem dragostea în locul ei.

Cândva am fos aşa:        

Eram buni şi plini de bunăvoinţă. Vorbeam unul cu altul şi aveam valori. Credeam că fericirea absolută e în omenie, nu ştiam ce-i asta să distrugi, să trădezi, să urăşti.

Sper să ajung într-o zi să simt că banii nu sunt scopul meu suprem, că iubesc omenirea chiar dacă nu-mi place neaparat tot ce-şi face, şi că sunt în comuniune perfectă cu lumea ce mă-nconjoară.

La mai mult şi la mai mare!

Sursă poze: 1; 2

Crăciun Fericit tuturor! Primul post din 2010 e strict legat de partea profesională a vieţii mele. Se vede că voi avea un an încărcat. Căutam pe google ceva despre etichetare, despre comportamentul consumatorului, despre viziunea consumatorului şi desigur despre mesajul ce trebuie transmis către consumator.

Din ce am citit pe net, se vede că toţi vor personalizare (customization). Vor produse care să reflecte viaţa, placerile, preferinţele consumatorului şi nicidecum produsul în sine. Această teorie aparţine americanilor. Teorii europene nu prea am găsit.

Acum vine întrebarea mea firească: Ce iubeşte Moldov(e)anul? Ce produse vrea? Ce servicii? Ce vrea să vadă în coşul său de consum?

Aştept opinii, păreri, întrebări pentru a putea construi o discuţie interactivă şi a descoperi lucruri noi.

sursă poza

P.S. Vorbim de produsele comune, cu mulţi substutuienţi şi concurenţă puternică. Produse care au o etichetă, şi cum anume cere Moldoveanul să fie această etichetă

Am citit vreun an în urmă ”Hoţii de frumuseţe” de P. Bruckner. Un roman înspăimântător pentru mine. Ceva care mi-a dat în cap, pentru că era despre mine. Despre hoţul meu personal. Nu voi scrie despre această carte, pentru cei interesaţi de psihologie este o adevărată pledorie a psihoanalizei.

Eram tânără, la cei 17 ani ai mei. Era puţin mai mare ca mine, era cel mai tăcut şi misterios băiat din liceu. Mă privea atât de senzual că nu înţelegeam pe ce lume mă aflu. M-a urmărit mult timp, nu-l vroiam şi căutam să-l evit. Până la urmă am renunţat, şi i-am dat o şansă. Peste o lună simţeam că suntem suflete pereche. Îi dedicam tot timpul liber. Stăteam cu orele la telefon. Mă devora, fără el eram ca fără vlagă. La a treia lună nu mai purtam machiaj, nu mai purtam decolteuri şi tocuri. Eram transparentă, nearanjată, mergeam cu ochii în jos de frică să nu-i plac cuiva. Am încetat să mă văd cu prietenii că să nu-l supăr. Nu trebuia să mă machiez, pentru că şi aşa eram cea mai frumoasă pentru el. Când voi îmbătrâni şi voi fi urâtă atunci voi avea voie sa folosesc rujuri şi alte chestii.

Cam la 5 luni am făcut-o, era primul, şi a fost un eşec total. Mulţi ani după aia mi-a fost ruşine de acest moment şi l-aş fi şters din memorie. Asta m-a legat şi mai tare de el. Doar el era alesul meu. Cine mă va iubi la fel de tare? Nu era nimeni care să mă poată iubi aşa cumo facea el. Cine altcineva va vrea să fie cu o persoană ca mine?

La un an practic trăiam împreună, părinţii mei erau pe locul al 5 după ce cele 4 locuri erau ocupate de persoana lui. Eram slabă, părul lung şi firele despicate, toate hainele stăteau ca nişte saci pe picioruşele mele şi aşa subţiri. Plângeam mereu, da, meritam să plâng, pentru că îndrăzneam să mă uit la alţi oameni pe stradă, pentru că i-am zâmbit prietenului lui, da, eram o ticăloasă, ce femeie normală face aceste lucruri. Îi găteam mereu, îi duceam mancare la universitate, la care mergeam împreună, pentru că renunţasem la visul de a învăţa în occident pentru el, pentru că el merita, el mă iubea.

Mama lui, care era prietena mea cea mai bună, mă tot sfătuia mereu ce să fac, şi după ce plecam de la ei, cateodată pe jos, chiar dacă el avea maşină şi ploua afară, pentru că trebuie de făcut sport, îl tot întreba ca o femeie adevărată de ce am vorbit în aşa fel? de ce m-am comportat aşa? de ce răspund aşa? Mai mereu era cu noi, mai mereu ieşeam împreună dar ea statea pe bancheta din spate, doar acolo e loc pentru mame.

Primul an de facultate a fost un fiasco. Nici nu l-am terminat. El a zis că nu se merită terminat că plecăm la Bucureşti la anu. Zis şi făcut. El doar ştia cel mai bine. El era cel mai deştept. Am ajuns şi la Bucureşti, ne-am mutat împreună, şi fix peste o lună mi-a spus că nu mă iubeşte, că ţine la mine ca la o soră, că nu am fund frumos, că nu arăt senzual, că am părul aiurea, că fac prea multe scandaluri, că s-a terminat. Nu am zis la nime că ne-am despărţit, o jumătate de an am tăcut. Cand veneam acasă părinţii mă întrebam de ce nu ies cu el, şi eu ieşeam cu prietenii în oraş spunând că ies cu el. Am locuit un an împreună, cel mai greu an din viaţa mea. Pe lângă certurile continui că el nu vroia să plece din apartament pentru că plătise şi el. Şi mie-mi era frică să rămând singură, cine avea să mă mai iubească? doar eram urâtă, nearanjată, proastă. Doar el mi-a spus adevărul, chiar dacă a durut. Pe lângă toate astea mi-a mai făcut un cadou, a început să iasă cu fosta lui iubită, prima lui iubire mare, căruia îi scria mesaje că o iubeşte, şi eu ca disperata îi uram pentru asta. O terorizam pe ea că ştia unde se bagă, şi ştia că nu eram înq despărţiţi când au decis să iasă. De atunci nu mai pot bea cafea că mă apucă un tremurici oribil, ameţeli şi o senzaţie de excitaţie odioasă.

Până la urmă căile noastre s-au despărţit, am rămas distrusă, fără vlagă, a scos din mine tot ce a putut, el m-a tranformat într-o urâtă pentru că m-a zombat. M-a zombat pentru că un bărbat slab va căuta să-şi dea jos jumătatea, să o coboare cu o scară mai joc, pentru a se simţi superior. Şi eu din dragoste pentru el am acceptat, am acceptat să-l fac rege pe seama personalităţii mele.

Mă mai sună, e singur şi până azi, cică nu şi-ar fi găsit fata care să-l merite, dar dacă tot lucrez Director de Producere la o fabrică mare ar mai fi încercat odată cu mine. Mă tot sfătuieşte să-l las pe iubitul meu că acesta ar fi cu mine pentru bani. Iaca şi povestea celui care e Hoţ de Frumuseţe. Aţi avut şi voi aşa ceva în viaţă?

Zilele trecute mi-a povestit cineva cum un ministru sau nu ştiu ce funcţionar ar fi spus că ”Oamenii normali sărbătoresc Crăciunul pe 25 decembrie.„ Am căutat pe google si nu am gasit. În fine, nici nu mai contează, e cert doar că avem un conflict care se politizează şi se face praf din toată atmosfera de sărbătoare.

Cum s-a ajuns să se sărbătorească Crăciunul? Auzim de această sărbătoare abia prin secolul al II-lea după Hristos. Pe acele timpuri se sărbătorea moartea sfinţilor sau învierea Domnului, pentru că acest eveniment este mult mai important decât naşterea. Prima dată a fost stabilită în mai, a doua a fost pe 6 ianuarie, coincidea cu boboteaza căci se presupunea că isus s-a botezat în ziua naşterii sale, şi abia prin anul 386m după predica Sf. Ioan Gură de Aur la Antioha, acesta recomandând serbarea Crăciunului pe 25 decembrie, din simplul motiv ca să separe sărbătoarea Bobotezei de Crăciun. Alt motiv e faptul că Sf. Ioan vroia ca fraţii, adică cei din răsărit şi cei din apus, să fie împreună, să nu vrăjduiască între ei.

Altă versiune a sărbătorii Crăciunului pe data de 25 e o strategie bisericească. Mai toate popoarele din antichitate aveau mari sărbători naţionale, în timpul cărora erau organizate petreceri şi orgii, în jurul solstiţiului de iarnă, şi anume 22-23 decembrie. Stabilirea Crăciunului pe 25 decembrie urma să se contrapună în primul rând ”cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III facea o serioasa concurenta crestinismului, indeosebi in randurile armatei romane, si a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22-23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului, si Ziua de nastere a Soarelui nebiruit, pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada.”

Acum că ştim aceste date trebuie să înţelegem, sărbătoarea Crăciunului e dată nouă pentru ca să ne bucurăm de Naşterea lui Isus, pentru ca să ne iubim aproapele şi să fim mai buni, să dăm de la noi pentru a primi înzecit. Noi însă, alături de unii dintre demnitarii noştri, participăm la o campanie de învrîjbire a poporului. Împărţim poporul ţării noastre în naţionalităţi, în comunism şi europa. Eu una nu vreau în Europa, şi străbunii mei, care erau 100% români, sărbătoreau Crăciunul pe 7, pentru că aşa e tradiţia, pentru că Revelionul e o sărbătoare laică şi nu una creştină. Până în ziua de azi, familia mea serbează Sf. Vasile pe 14 ianuarie, care este începutul Creştin al anului.

M-a jignit mult domnul Ghimpu când a spus asta ”După cum se ştie, toată lumea demult timp sărbătoreşte Crăciunul pe 25 decembrie, doar fosta Uniune Sovietică a refuzat. Trebuie să alegem, mergem cu comunismul mai departe ori ne civilizăm.” Religia nu înseamnă politică, sper să ajungă şi la creierul lui acest mesaj. Să sărbătorească fiecare cum vrea şi cum ştie. Consider că fac parte dintr-o familie de intelectuali, şi civilizaţi suntem, şi deştepţi, şi umblaţi prin lume, şi chiar scriu pe blog, dar Crăciunul îl sărbătoresc pe 7, aşa cum a sărbătorit Străbunelul meu, care a făcut doar 4 clase la români şi a fost snopit în bătăi de către profesorii români. Faptul că sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie nu ne repară drumurile, nu ne hrăneşte pensionarii, nu opreşte luarea de mită, nu-l opreşte nici măcar pe Ghimpu să  nu respecte drepturile altor cetăţeni.

Sărbători fericite, şi hai să fim mai buni, pentru că lumea devine urâtă din cauza urii pe care o simţim în suflet.

sursa 1; sursa 2

A fost odată ca niciodată o prea frumoasă fată, şi un fecior, mândru crai. S-au văzut, s-au iubit, şi slavă Domnului sunt bine, teferi într-o relaţie care iaca iaca ajunge la 3 ani. Oamenii de ştiinţă însă au declarat că după 3 ani de relaţie fata şi craiul nu se vor mai iubi pentru că se stinge chimia dintre ei şi nu rămâne nimic din pasiunea de odinioară. Şi a început fata şi fătul să caute metode pentru a aprinde iar focul. Au încercat cu farmece, că vrăji, cu afrodisiace,  călătorii în Maldive şi….iok, nimic, nada. Ei da într-o zi fata, deznădăjduită, a dat peste Fata de Împărat, care bătrână deja, măritată de 25 ani cu Făt Frumos din Lacrimă, aceasta din urmă a început s-o pună la cale. Ei şi i-a vorbit 3 zile şi 3 nopţi, şi a înţeles fata ce tre să facă:

1. Relaţia e ca un joc, bărbatu tre să simtă mereu cum cucereşte inima femeii. Lasă bărbatu să-şi demonstreze utilitatea pe acest pământ. Lasă să deschidă borcanu chiar daq tu poţi. Lasă să ducă punga chiar daq ţie nu ţii greu. Şi cel mai important arată-i mereu cât de recunoscătoare eşti şi cât de mult te-a ajutat că sărăcuţa din tine te prăpădeai fără el.

2. Ascultă-l, întrebări nu pune multe mai ales seara, că bărbatu de la natură iubeşte să se laude, şi tie ca femelei lui va dori în primu rînd să arate cît de voinic e şi ce multe succesuri a avut în această zi. Fix aşa se întâmplă când nu-i reuşeşte ceva, în subconştient lucrează instrinctul de copil care vrea să se plângă mamei. Ascultă-l, lasă-l să pape ceva, să-ţi povestească.

3. Laudă, subliniază, tot ceea ce face în dormitor. Spune-i foarte clar ce anume îţi place, cum îţi place, cere mai mult. Scriei mesaje în timpul zilei în ce poziţii îl vrei şi ce vrei să-ţi facă. Multe detalii, dar ai grijă să fie în stilul care-i place lui. Mai uită nişte chiloţei în geamantanu lui, sau o poză cu tine dezbrăcată. Lasă-l să-ţi facă poze sexy.

4. Ştii vorba aia: drumul către inima bărbatului merge prin stomac? Păi când îi pregăteşti micul dejun, din când în când fă-il purtând doar şorţuleţul. Mai fă yoga acasă îmbrăcată foarte sumar. P.S. Cu cât mai mult sex faceţi cu atât mai tare va creşte libidoul.

5. Foarte important: flirtează cu alţi bărbaţi, simtete atrăgătoare pentru alţii, gândeştete cât de tare te vor restu, aşa vei emana mai mulţi feromoni şi iubitu tău te va vedea cu alţi ochi. Doar încadreazăte în limite acceptabile. Mai ieşi la un ceai cu alţi admiratori, doar că ai grijă, fă aşa să fie bine, nu lăsa să meargă prea departe că poţi pierde tot.

6. Evadaţi în weekend undeva foarte intim, o vilă, la nistru, la munte, la o casă micuţă moştenită de la bunica, unde sunteţi numai voi. Creaţivă zona voastră pentru nebunii, o zonă care vă aduce la extaz doar gândindu-vă la ea. Poate fi chiar dormitorul, doar tre adus la condiţii. Cumpără cărţi despre sexul tantric, şi alte peripeţii şi încercaţile în weekend.

Mai sunt şi alte momente importante, trebuie doar început procesul, şi restul va veni de la sine.