Oare cum voi fi peste 20 de ani?! Chibzuiesc asupra timpului. La fel cum stau in noiembrie şi-mi închipui cum o să vină şi anul nou, aşa stau să mă gândesc cum se vor împlini 20 de ani din această clipă.

Voi fi deja în a doua tinereţe. Voi avea riduri şi toţi îmi vor spune cât de bine m-am păstrat. Voi avea mereu părul aranjat prin saloane şi mă voi uita de sus la fetele tinere si proaste. Voi avea copii de trimis la şcoală şi o să merg la ore de pilates individuale. Va veni şi această clipă, când se vor scurge fix douăzeci de ani de când am scris acest articol.

Va veni clipa când eu nu voi mai fi. Oare cum va fi această clipă? Voi închide ochii şi voi vedea lumină. O să simt cât de inremediabil este acest proces şi cât de independent este acesta. Imi pun des aceată întrebare: Oare cum te simţi când mori? Mi s-a dat să simt acest proces de 2 ori, în somn cei drept. E o senzaţie incomparabilă.

Eram pe un scaun, şi mi s-au închis ochii cu o putere ce mă depăşea. Senzaţia de inremediabil era omniprezentă, sufocantă. Am început să văd fum în jurul meu si lumină era ca prin ceaţă. O forţă invizibilă mă absorbea în sus şi simţeam disperată cum gata, nu mai pot schimba nimik, nu pot sa cer iertare. Când mori nu mai ai şansa de a îndrepta lucrurile. Nu aveam corp, erau doar gând, eram doar cuget şi gata. Forma rămăsese pe scaun.

Mulţi dintre noi trăiesc cu ziua de ieri, mulţi se tem de ziua de mâine. Puţini se gandesc la ce fac azi. Şi dacă mâine e ziua cea de pe urmă? Oare eşti gata pentru asta?

”Peste 100 de ani vom fi cu toţii morţi” Lama Norbu, film Little Budhha

Cât de frumos nu ar fi cadoul pregatit de dvs pentru femeia dragă, cat de deosebit, sau scump, cat de inventiv sau neaşteptat nu ar fi acesta, un buchet de flori va înmulţi de sute de ori efectul acestuia.

Deseori întâlnesc bărbaţi care nu cumpără flori. Motive invocate sunt diverse: de la nu vreau sa cheltui bani până la ”am cheltuit o grămadă de bani pe cadou, ajunge”.

Teorii cu totul greşite. Fericirea femeii de lângă voi merită aceast ”sacrificiu” daq nu vreţi altfel.

Buchetele pe care le vedeţi sunt puţinile dintre cele primite de la iubirea mea. Pozele cu acestea le păstrez cu mult drag. Deseori mă trezesc cu aşa buchete, care mă bucură zi de zi, până nu se ofilesc cu totul şi cu greu renunţ la ele. Iubitul meu ştie că un buchet din asta îmi face dispoziţie pe întreaga săptămână.

Dragi flăcăi recomand călduros, mai bine cumpăraţi un buchet enorm de flori în loc de epilator, feon, mixer, cosmetica, lenjerie, ştiu fete care ar spune şi telefoane, bijuterii, haine. Am ajuns la un aşa nivel de dezvoltare încât noi femeile vrem tandreţe, buchetele de flori ne oferă asta. Epilatoare ne putem cumpăra şi singure.

P.S. Scumpele mele prinţese, să vă fie calea presărată cu flori, aerul plin de fericire, inima plină de iubire.

    Vote for me, vote for me, vote for me )))

    VOTE

   Gluma-i glumă, da apăsaţi cuvântul VOTEAZA şi eu vă fac cadou   o poză frumoasă cu aceşti minunaţi trandafiri

Mulţumesc

http://www.memorial.krsk.ru/images/ludi/A/Airih_Gafner.jpg

-Fa Marioară fa, când şî ti văd stai la portiţă şî m-aşteptî

-Hi hi hi, numaiesti. Ni-o zîs tata să-l aştept de la deal, să-i dau o mână d-ajiutor.

-Vii disară la club?

-Da şi?

-Da aşă, să ştiu, poate trajem un jioc, vrei?

-Hihihi, a să vedem daq ai sî meriţi

-Ei hai dar

Şî so dus Mărioara la jioc, şi o apucato Ionel de gurgui, şi i s-o băgat sub fustă, că chiloţ nu poartă, şi o mozolit-o-n fân. Mărioara nu o înţeles nik din mozoleală, şî nicodată n-o să-nţeleagă nikă din asta, da peste o lună o văzt că îi rău şi nu-i vine la lună. Şî sperietă s-o dus la Ion. Ion ca un om de cinste o vrut s-o ieie. Da tat-su om mare, învăţat, fost primari, nu o vrut, deodată. Până la urmă o fost sfadă mare şi s-o lut Ion şi Marioara. Şi de aici, daq mă iau după teoria lui Anderson ar trebui să scriu că au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe dar de fapt a fost aşa:

Marioara o născut, greu o născut. Cât o fost gre ap Ion îmbla prin sat, la vecina. O ajiuta tătî zîulica pe vădana de alături. O ajiuta şî noaptea, de striga aia pe tătă mahala. O născut greu Mărioara. un flăcău de vreo 3 kile jiumate, şi o curs mul sânge, mai n-o dat ortu popii. Marioara s-o îngrăşăt, şi-o tuns păru scurt, tătâ zîulica lucra, şi sara îmbla prin sat să-l caute pe Ion. Şi râde satu de ei, că Ion numa pe la vadane umbla. Şi o mozolea Ion rar pe Maria. Ea o vrut să-l lese peste vreo 3 ani după nuntă, da tatsu i-o zis că n-are şi căuta acasa. Măsa plângea da tot aşa i-o zis. Maria s-o-ngrăşăt şî mai tare. o început să vândă smântînă şi lapte prin mahală. o făcut casa mare, dar nu dormeau niciodatăa colo, că în casa mare nu se doarme, nu se trăieşte, se fac numa nunţi şi botezuri acolo. Pe cuptiori o dormit tătî viaţa.

Într-o noapte Ion vre să baje mână sub cămaşa de noapte Mariei.

-Măi Ioane, ruşîne să-ţî şie

-Da şi nu vrei?

-Eiii, copkilu a sî sî trezască

Şî ş-o muscat Maria limba. Că vroia, dar măsa o-nvăţat-o că asta-i păcat, şî îi ruşine mare. Şi tătî lumea din sat zişe ca asta-i păcat şi nu tre păcătuit des, rar, şi numa când fashi copkil.

Şi nu o strigat nişodată marioara aşa cum striga vădana când o ajiuta Ion.  Maria ave mult epe cap, şî nu s-o dezbrăcat nişodată în faţa lu Ion. Şi vădana ave pomadă roşîi dar Maria nu ave delocu. Şi o avut Maria numa o rochie, pe care ş-o cusut-o ea pentru sărbători. Şi o crescut băietu lor tot aşa ca şî tatsu. Mîndru flăcău!

Deseori întâlnesc persoane care sunt ”capcanizate” în relaţii pe care nu le vor. Relaţii ce le distrug personalitatea, umblă bludnic, zombate prin oraş şi se jăluie tuturor cât de rău le este. Senzaţie insuportabilă, ştiu, ştiu pentru că am fost prizonieră unei astfel de relaţii.

În primul rând cum realizezi că relaţia ta nu duce nicăieri, că eşti prizonier?

Simplu: Simţi mereu tremurici în genunchi, eşti mereu nesigur(ă), când suni persoana cu care împarţi patul simţi senzaţii stranii de durere-frică-obidienţă-ură. Cauţi să petreci mult timp cu persoana dată, şi simţi mereu că nu-ţi ajunge şi mai vrei, şi parq celălalt nu vrea să-ţi dea. Te trezeşti noaptea şi simţi durere-n suflet. Gândeşti tot mai des că ar trebui să vă despărţiţi. Nu mai suporţi situaţia în care te afli, te sufoci, parq fiecare clipă pe care o trăieţti o vrei alături de persoana dată, ca nu cumva aceasta să scape, etc.

Parq simplu dar totuşi toată lumea trece prin aşa situaţie, şi trece mult timp prin asta, poate să rabde chiar ani de zile până se încumetă se renunţe sau şi mai aiurea persoana cealaltă care declară că nu mai iubeşte renunţă. Şi bine face. Să o luăm de la capăt. Dacă aveţi simptomele indicate mai sus faceţi aşa: Read the rest of this entry »

L-am tot bătut pe tata la cap să ne prăjească cartofi aşa cum ştie el mai bine. Avea bunica un talent gastronomic la prăjit cartofi minunat. Tata l-a moştenit. Seara trecută l-am convins. I-a prăjit, şi ia pus pe masă. Din păcate nu au ieşit aşa cum speram că vor ieşi. Ori cartofii erau îngheţaţi ori s-a grăbit tata cu prăjitul. Important e că nu au ieşit prea bine. Am mâncat cu toţii, am zis mulţumesc şi nimeni nu a mai comentat evenimentul.

Azi am prăjit eu cartofi, Read the rest of this entry »

Uhhh, ce goldies am avut. Acum stau şi mă umple sufletul de extaz, mă năpădesc trăirile din anii trecuţi, şi mă simt liniştită pentru că mi-am luat doza de ”destrăbălare”. Adoram serile, în care după un raid fără folos prin mall, după cumpărături multe şi inutile, după junk, ajungeam acasa. Apartamentul pe care-l închiriam în 3 era refugiul meu. Era singurul loc unde vroiam să fiu după o zi obositoare, plină de drumuri şi perepeţii. Era locul preferat după o noapte nebună sau după întâlniri romantice. Mai exact locul preferat era canapeaua de la bucatarie. Acolo mă furişam cu fetele mele, cu fumul de ţigară ca un perete printre noi, şi nopţi lungi de bârfit, dicutat, râs şi criticat.

Acolo Read the rest of this entry »

Este, nu este religie, este Dumnezeu sau nu, cât de răi sunt aia care nu cred sau cât de proşti sunt aia care cred, ş.a.m.d., sunt teme foarte discutate ultima vreme, aproape fiecare blog pe care-l citesc a scris măcar odată despre asta în ultima vreme. E ciudat că s-au adunat toţi şi parq toţi sunt într-un gând. Eu însă una nu înţeleg cei care nu cred, sau li se pare o prostie, sau stau şi strigă la ceilalţi cât de păcătoşi sunt de ce-i doare în ce cred ceilalţi?

Ortodoxismul e caracterizat prin linişte, neinsistenţă. Creştinii ortodoxi nu cheamă după ei, ei aşteaptă ca ceilalţi să şi regăsească drumul, să descopere adevărul, lumina. Efectul de turmă i-a molipsit pe toţi. Suntem într-atât de molipsiţi încât din cauza temei asteia ar putea să iasă o revoluţie. E ciudat nu? Brusc ne-am înrăit toţi pe biserică şi pe religie.

Aşa să începem pas cu pas:

1. Am mai zis şi o mai spun: Greşelile creştinului nu inseamnă greşelile Bisericii. Read the rest of this entry »

Există mai multe metode de a te uita în oglindă:

1. De a te uita în oglindă şi a te vedea aşa cum eşti fără accesorii din societate. De a te vedea pe tine independent de tot ce te-nconjoară.

2. De a vedea în oglindă doar ceea ce-ţi cere societatea, la fel cum am încercat să arăt în poza cea de jos.

”Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie” Proverb din popor.

Marea dilemă feminină: La 17 de ani ne place să arătăm a 25, la 30 ne place să arătăm a 23, la 50 ne mulţumim să aratăm ca la 40, la 90 suntem fericite dacă arătam a 60 de ani.

Oare de ce trebuie să treacă decenii ca să fim mulţumite cu felul în care arătăm astăzi?

Ţine-ţi minte: Suntem frumoase atâta timp cât credem asta. nu degeaba psihologii spun: Spuneţi-le mereu soţilor cât de frumoase sunteţi, spuneţi-le că sunteţi cele mai bune, arătaţi calităţile şi TĂCEŢI, da, ţineţi limba după dinţi atunci când va ispiteşte să spuneţi ceva de genul: ”Ţie nu-ţi pare că m-am îngrăşat?”, ”Uite ce fund urât am”, sau ”Iaute câte riduri am”. Bărbaţii nu observă aşa lucruri până nu le spunem noi.

Concluzie: Frumuseţea este în noi. Multe femei spurcate mai spre bătrâneţe încep să dezvolte trăsături din astea şi pe faţă. Zâmbiţi, fiţi blânde, puneţi materialul şi efemerul pe planul n-1, pe primul plan să fie dragostea şi respectul.

sursă proverb. Poza am făcut-o eu aşa că all rights reserved

Lucrurile de care ne este cel mai tare frică atunci când se năruie o relaţie pe care o credeam veşnică:

1. Să rămânem singuri

2. Ne este teamă că nu ne va mai iubi nimeni aşa cum ne-a iubit fostul/fosta

3. Nu ştim ce vom face cu atâta timp liber

4. Cine o să ne scrie mesaje şi o să ne sune?

5. Cu cine o să ies în oraş?

Cam astea au fost cele 5 frici, coşmaruri ale mele. Daţi-mi voie să vă spun totuşi niciuna dintre acestea nu s-a împlinit.

Sfârşitul unei relaţii e defapt începutul unei vieţi noi în care gândim altfel, simţim altfel, suntem diferiţi, unii mai buni alţii mai închişi. Însfârşit putem purta liber fuste scurte, ruj roşu, chestii vintage sau poşete ciudate.

Eu am fost singură un timp, singuratică mai bine zis, după care încetu cu încetu am revenit la viaţa dinainte de relaţie. Straniu cum după 2 ani m-am întors de unde am pornit doar că eram puţin mai înţeleaptă, mai slabă, mai zombată, mai complexată, mai străină mie însumi. De aceea am decis că tot ce voi face pe viitor va fi spre binele meu.

Rabdarea strică uneori aşa că mai luaţi inima în dinţi şi mergeţi să cuceriţi lumea.